Transgex, membra a grupului Dafora, in calitate de executant, a demarat lucrarile aferente contractului de proiectare si executie pentru lucrarea “Beius, oras geotermal - extindere, modernizare, securizare a sistemului de incalzire cu apa geotermala in Municipiul Beius”, contract de circa 14 mil. lei.
Beneficiarul acestui proiect, care se va derula pe o perioada de 18 luni, este Primaria Municipiului Beius.

Pentru realizarea acestui proiect SC Transgex SA va colabora cu societatile Edilcons SRL, pe parte de proiectare, si SC Gisconst Instal SRL, pentru lucrari de retele termice.

Lucrarea consta in urmatoarele etape: achizitionarea si montarea unei pompe submersibile de mare adancime; executarea a doua retele de distributie apa geotermala in lungime de 9.385 ml, executarea unei retele de colectare apa geotermala uzata termic in lungime de 7.735 ml, construirea si instalarea a 15 module termice de cvartal, inlocuirea si modernizarea a sapte module termice, executarea unui foraj de injectie apa geotermala uzata termic pana la adancimea de 2.750 m, precum si achizitionarea si montarea statiei de injectie, conform NewsIn.

"Acest proiect vine in conditiile aderarii tarii noastre la UE privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin inlocuirea combustibililor lichizi si solizi din centralele termice ale consumatorilor cu apa geotermala, cat si extinderea si promovarea energiilor curate produse din surse regenerabile de energie (apa geotermala) pentru securizarea sistemului de incalzire al localitatii Beius. Acest lucru genereaza pe de o parte exploatarea corespunzatoare a resursei de apa geotermala cu impact pozitiv asupra mediului, cat si o protectie sociala a populatiei si o scadere a costurilor energiei termice", potrivit reprezentantilor Transgex.

Proiectul „Beius, oras geotermal” este finantat in cadrul Programului Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice” – „Sprijinirea investitiilor in modernizarea si realizarea de noi capacitati de producere a energiei electrice si termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile”.

Transgex are ca obiect principal de activitate executarea lucrarilor de prospectiune, explorare si exploatare pentru zacamintele de ape geotermale puse in evidenta prin foraje de mare adancime executate in Campia de Vest a Romaniei incepand cu anul 1964. Compania are in administrare 48 de sonde, din care sunt puse in productie 24 in 17 perimetre.

Printr-o investitie de aproximativ doua milioane de euro, Transgex detine in prezent 2 hectare de sera in Livada, jud. Bihor incalzite cu apa geotermala.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri