Aproximativ nouă din zece angajaţi vor să poată alege dacă să muncească de la birou sau de acasă de îndată ce restricţiile de la locul de muncă impuse de pandemia de COVID-19 vor fi relaxate, indică un studiu realizat de Cisco Systems, transmite miercuri Reuters.

Pandemia cauzată de noul coronavirus a modificat rapid atitudinile faţă de lucrul de acasă, indică studiul 'Forţa de muncă a viitorului'.

Deşi doar 5% dintre cei intervievaţi lucrau de acasă în cea mai mare a timpului înainte de impunerea restricţiilor, în prezent 87% dintre salariaţi vor să aibă posibilitatea de a alege unde, cum şi când lucrează, indică studiul Cisco, conform Agerpres.ro.

Munca de acasă: Firmele vor fi nevoite să își reconfigureze modul de funcționare

Vicepreşedintele Cisco Systems, Gordon Thomson, a declarat că firmele vor fi nevoite să-şi reconfigureze modul de funcţionare, pentru a contribui la satisfacerea cererilor angajaţilor, care prioritizează comunicarea eficientă şi colaborarea înainte de orice altceva.

Thomson a adăugat că şi tehnologia va fi folosită pentru a garanta siguranţa angajaţilor şi a datelor personale în mediul lor de lucru, fie că este vorba de birou sau de locuinţă.

''Nu mai este vorba doar despre conectarea oamenilor, ci şi despre experienţa pe care o livrezi oamenilor în contextul în care ei sunt conectaţi. Investim mult mai mult în partea analitică ce merge dincolo de conectivitate'', a explicat el într-un interviu.

Studiul Cisco a fost realizat pe baza intervievării a 10.000 de oameni din 12 pieţe din Europa, Orientul Mijlociu şi Rusia

Sursa foto: Drazen Zigic / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri