Sorin Grindeanu răspunde acuzațiilor lui Ilie Bolojan: “Vrem să schimbăm premierul, nu președintele”
„E o minciună, e un neadevăr, nu e vorba de așa ceva. Dacă vrem să schimbăm ceva, vrem să schimbăm prim-ministrul. Pe mine mă interesează, de exemplu, ca astăzi, tocmai ca să arăt, să dăm acest semnal, toți prefecții și subprefecții PSD, toți secretarii de stat și-au dat demisia, tocmai că vrem să transmitem acest mesaj, că suntem în opoziție cu Guvernul.
Pe mine mă interesează să înlătur minciunile spuse de premier aseară și nu doar cum că PSD-ul și eu facem majorități să-l suspendăm pe Președintele Nicușor Dan”, a spus Grindeanu la România Tv.
"Să-și vadă cât mai poate de Guvern, câteva zile"
Liderul PSD a clarificat că nu vrea să schimbe președintele, întărind că această moțiune are scopul scopul de a-l schimba pe Ilie Bolojan.
„Noi am făcut această moțiune să-l schimbăm pe el (N.r. - pe Bolojan), nu pe Președintele Nicușor Dan. Asta ca să fie foarte clar și să nu încerce să arunce cu scenarii false, care nu au niciun fel de legătură, dar mi-am dat seama că, de fapt, acesta este punctajul PNL-ului, fiindcă am văzut și la alții toată ziua spunând acest lucru.
Să-și vadă cât mai poate de Guvern, câteva zile, de treaba domniei sale, să nu mai ajungă minciuni în spațiu public. Am spus că aceasta este o înțelegere parlamentară, este o înțelegere care are ca scop înlăturarea acestui cuvânt și în principal a prim-ministrului, și care nu are niciun fel de înțelegeri postmoțiuni, sau nu există niciun fel de înțelegeri postmoțiune sau nu există niciun fel de înțelegeri postmoțiune. ”, a subliniat Grindeanu.
Ilie Bolojan a dat de înțeles că după demiterea lui, ar urma și președintele Nicușor Dan
Premierul Ilie Bolojan a spus, luni, la Digi24, că nimic nu oprește PSD să inițieze alte acțiuni politice, inclusiv în ceea ce-l privește pe Președintele Nicușor Dan.
„Un președinte, pentru a-și putea pune în practică programul pentru care a fost ales are nevoie de colaborarea cu guvernul. Și când nu mai ai o colaborare, probabilitatea să nu-ți mai poți pune în practică proiectele la care te-ai angajat e mare.
Și la fel, nimeni nu ne garantează că PSD nu recurge și la alte acțiuni politice, așa cum au făcut și în acești ani, inclusiv în ce-l privește pe Președintele României”, a spus premierul la Digi24.
Moțiunea de cenzură, citită astăzi în plenul Parlamentului
Moțiunea de cenzură a fost depusă, marţi, în Parlament, anunţul fiind făcut de George Simion, fără reprezentanţii PSD. Birourile Permanente reunite ale Parlamentului s-au reunit tot astăzi, în şedință, pentru declanşarea procedurii oficiale. Votul de încredere ar urma să fie dat marți, pe 5 mai.
Președintele României a avut prima reacție după depunerea moțiunii marți, la Summit-ul Inițiativel celor Trei Mări, unde a spus că are încredere în PSD că nu va face un Guvern cu AUR.
„Este extrem de improbabil, așa cum a declarat și președintele PSD. Sunt nişte oameni care sunt în funcţia de lider de partid, vorbesc în numele a zeci de mii de oameni şi când ei spun ceva, trebuie să-i luăm în serios”, a spus el.