Grecia se afla intr-un echilibru delicat, iar incertitudinile legate de viitorul economiei au provocat reactiile negative de pe pietele financiare, a declarat duminica ministrul elen de Finante Guikas Hardouvelis, relateaza AFP, preluat de Mediafax.

"Suntem intr-un echilibru delicat, dinamica actuala din peisajul economic are nevoie de stabilitate politica", a afirmat Hardouvelis intr-un interviu acordat publicatiei RealNews.

Ministrul a atribuit reactiile negative ale pietelor, care au provocat un declin de peste 13 puncte procentuale al principalului indice al bursei din Atena, urmat de o revenire de peste 7% vineri, incertitudinilor referitoare la economia tarii, dupa incheierea programului de sprijin european la sfarsitul acestui an. Pietele isi vor reveni atunci cand motivele de incertitudine vor disparea, a adaugat oficialul elen.

Numerosi analisti au spus ca temerile din piata au fost provocate de incercarea guvernului elen de a se debarasa de programul de austeritate convenit FMI, valabil pana in 2016.

Din ratiuni politice, in eventualitatea organizarii de alegeri generale anticipate la inceputul anului 2015, guvernul de coalitie condus de premierul d'Antonis Samaras, la putere de doi ani, vrea sa promita grecilor incheierea masurilor de austeritate impuse in 2010 de creditorii tarii in schimbul imprumuturilor acordate pentru evitarea falimentului. Intrebat despre dorinta Greciei de a "divorta" de FMI, ministrul a spus ca nu este vorba despre un divort, ci de schimbarea relatiei cu institutia financiara.

"FMI va ramane alaturi de noi ca un observator, fara a avea calitatea de exercita un control strict asupra finantelor tarii, asa cum se intampla si in cazul altor state care au beneficat de imprumuturi", a subliniat Hardouvelis.

Pentru a calma pietele, premierul Samaras a admis vineri ca Grecia are in vedere, dupa incheierea programului european de sustinere, obtinerea unei linii de credit preventive din partea Mecanismului European de Stabilitate, dar nu s-a exprimat in privinta viitorului programului cu FMI.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri