După 34 de luni de lucrări, cu o echipă de 250-400 de persoane, Radisson Blu Aurum își deschide porțile la Brașov pe 16 octombrie. Investiția în proiectul hotelier se ridică la 16,3 milioane de euro, cu aproape 3 milioane de euro peste suma estimată inițial. Hotelul din centrul Brașovului reabilitează astfel o clădire într-o fază avansată de degradare și devine un punct de reper pentru serviciile turistice premium.

110 camere elegante, sală de evenimente cu o capacitate de 150 de persoane, un restaurant cu terasă, un skybar, piscină, SPA, stații de încărcare pentru vehicule electrice, parcare monitorizată – sunt câteva dintre facilitățile pe care le oferă Radisson Blu Aurum Brașov, ce își va deschide oficial porțile în luna octombrie.

Hotelul de 5 stele din centrul Brașovului îmbină vechiul și noul, păstrând câteva dintre trăsăturile clădirii originale, construite în 1930, dar și un fragment al cetății Brașovului – descoperit în timpul lucrărilor de execuție. Hotelul aduce alături de acestea un design premium, cu finisaje excepționale și o calitate superioară a serviciilor. Prețurile de cazare pornesc de la 125 de euro/noapte.

Brașovul este cel mai vizitat oraș din România, prin urmare deschiderea unui hotel de lanț oferă oportunitatea creșterii nivelului serviciilor premium din zona Brașov.

Anca Cristea, General Manager Radisson Blu Aurum

Investiție majorată de pandemie și complexitatea proiectului

Investiția în cel mai nou hotel din Brașov se ridică la 16,3 milioane de euro, deși inițial a fost estimată la 13,6 milioane de euro. Diferența provine din creșterea costurilor atât pe segmentul materialelor de construcție, cât și al forței de muncă, pe fondul contextului pandemic și al volatilității pieței. Investiția a fost finanțată prin Exim Bank de RaRa Group, proprietari și dezvoltatori ai hotelului.

”De la amplasarea în centrul istoric, ce aduce rigori specifice de arhitectură, la proiectul complex de consolidare a clădirii existente, clădire aflată într-un stadiu avansat de degradare și încadrată în clasa de risc seismic 0, de la conservarea unor vestigii istorice de relevanță în istoria Brașovului, până la faptul că lucrările de execuție au fost afectate de pandemie la doar două luni de la debutul acestora, ei bine, toate acestea demonstrează că suntem la finalul unui parcurs marcat de provocări”, a precizat George Mihalache, arhitect la Arhi Grup.

În faza de dezvoltare și proiectare a investiției, care a durat 4 ani, au fost implicați peste 120 de specialiști din diverse domenii.

Apoi, de-a lungul celor aproape 3 ani de lucrări de execuție au fost implicate lunar între 250 și 400 de persoane. Au fost contractate peste 100 de firme locale cu expertiză în domeniul lor de activitate. Printre provocările marcante ale proiectului se numără descoperirea zidului cetății, percepută inițial ca o situație extremă, care apoi s-a transformat într-o ocazie de a pune în valoare o parte din istoria veche a orașului.

Începând cu decopertările clădirii construite în anii 1930, respectiv 1960, au fost evacuate peste 1000 tone de materiale, iar pentru consolidare s-au folosit peste 650 tone fier beton. Dacă ar fi să calculăm toate cantitățile manipulate în proiectul nostru, depășim 3000 tone de materiale și peste 850 livrări cu diferite tipuri de vehicule.

Ramona Neamțu, proprietar Radisson Blu Aurum Brașov

Radisson Blu Aurum își propune să contribuie la dezvoltarea economiei locale nu doar ridicând nivelul serviciilor turistice locale, ci și devenind un angajator important. Echipa hotelului va avea peste 70 de angajați, iar aceasta a fost deja definitivată în proporție de peste 75%.

Odată cu deschiderea, Radisson Blu Aurum devine o destinație preferată pentru iarna 2022-2023, în contextul proximității față de cel mai popular domeniu schiabil din România. Pentru anul următor se estimează un grad de ocupare mediu de 65%.

Radisson Blu este un brand hotelier de lux care oferă servicii personalizate în destinații din întreaga lume.

Sursa foto: Radisson Blu Aurum

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri