Profesorii care dau meditații în particular trebuie să se înregistreze la Registrul Comerțului și să depună Declarația unică pentru a plăti impozit. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a publicat un ghid pentru profesorii care se află în această situație.

Fiscalizarea meditațiilor în România. Ce trebuie să facă profesorii care oferă meditații

Persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Este vorba despre formularul 212, ce poate fi depus până la data de 25 mai 2022.

formular 212

„În cazul în care încep activitatea în cursul anului fiscal, persoanele fizice vor depune Declarația unică în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. În declarația unică contribuabilul va completa în mod corespunzător Capitolul II - Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate, prin intermediul căruia contribuabilii își exercita și opțiunea privind determinarea venitului net anual:

  1. fie pe baza normelor de venit;
  2. fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.

În situația în care persoana fizică începe activitatea în luna decembrie a anului de impunere,aceasta va depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul I. Date privind veniturile realizate până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de impunere”, arată ANAF, în ghidul publicat.

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice poate fi consultat AICI.

Formularul 212 poate fi descărcat de AICI.

Categoriile de persoane care trebuie să depună declarația 212 la ANAF

  • cadre didactice și alte persoane ce pot obține venituri din meditații,
  • persoane care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor,
  • persoane fizice care realizează venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare și întreținere corporală.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri