Ministerul Finantelor Publice (MFP) a imprumutat luni 250 milioane euro prin vanzarea de obligatiuni cu scadenta in ianuarie 2019, la cel mai redus randament de pana acum, in scadere semnificativa fata de martie, cand statul a deschis ultima data aceasta emisiune de titluri pentru a atrage fonduri.

Trezoreria a primit oferte de 281 milioane de euro, usor peste suma prevazuta pentru a fi imprumutata, de 250 de milioane de euro.
Randamentul mediu a coborat la 2,19% pe an, de la 3,3% pe an in luna martie, cand Ministerul Finantelor a vandut obligatiuni din aceasta emisiune in valoare de 200 de milioane de euro, la o cerere mai puternica decat cea inregistrata luni. Anterior acestei licitatii, statul a obtinut cel mai scazut randment mediu in octombrie 2013, de 2,48% pe an, la redeschiderea unei emisiuni cu scadenta in februarie 2016, relateaza Mediafax.

Incepand din luna ianuarie, cand a fost lansata emisiunea de obligatiuni denominata in euro si cu scadenta de cinci ani, Trezoreria a imprumutat folosind acest instrument 928,7 milioane de euro. Ministerul Finantelor Publice a anuntat la sfarsitul lunii iulie un plan de imprumuturi pentru august de 3,245 miliarde de lei de pe piata interna prin vanzarea de certificate de trezorerie si obligatiuni, la care se adauga obligatiuni denominate in euro in valoare de 250 de milioane de euro.

Statul a imprumutat in august 600 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu maturitatea la 12 luni si 250 de milioane de euro. La inceputul lunii august, Ministerul Finantelor a respins, pentru prima data incepand din luna februarie, toate ofertele primite de la banci in cadrul unei emisiuni de obligatiuni in valoare de 600 de milioane de lei, intrucat a considerat ca randamentele cerute de cumparatori au fost prea ridicate.

Costurile la care statul se imprumuta prin vanzarea de obligatiuni s-au aflat pe o panta descendenta in ultima perioada, evolutie datorata interesului mai ridicat al investitorilor straini, ca urmare a informatiilor privind includerea datoriei Romaniei intr-un indice JP Morgan al statelor recomandate investitorilor.

Banca Nationala a Romaniei a redus la inceputul lunii august dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25% pe an, si a mentinut ratele rezervelor minime obligatorii la 16% pentru pasivele in valuta si la 12% pentru lei.

De la inceputul anului, Ministerul Finantelor a imprumutat din piata interna 26,338 miliarde lei si 928,7 milioane euro prin vanzare de titluri de stat. La aceste imprumuturi se adauga sume atrase de pe pietele internationale, respectiv 2 miliarde dolari si 1,25 miliarde euro, prin trei emisiuni de obligatiuni cu maturitati de 10 si 30 de ani.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri