Românii au cumpărat bijuterii în valoare de aproximativ 200.000 de euro din cadrul Licitației de Mărțișor – Bijuterii, care a avut loc pe 24 februarie, la Casa de Licitații Artmark, înregistrând o rată de adjudecare de peste 77%. În prima seară de război din Ucraina, românii au ales să cumpere diamante, briliante, safire sau perle, confirmând încrederea pe care o au în investiții sigure în vremuri tulburi, respectiv interesul în creștere pentru piese de colecție.

Pe fondul inflației existente, a conflictelor politice, a datoriilor în creștere și a noului război în plină desfășurare, românii nu uită de securizarea averilor, de investiții sigure, fiind inspirați de o piață alternativă pentru a diversifica activele în care își păstrează valoarea banilor. Printre aceste piețe alternative se numără și cea a obiectelor de lux, care își sporesc în timp valoarea.

În ultimii 10 ani, investițiile în bijuterii sau ceasuri de lux, în SUA, au depășit investițiile în acțiuni sau imobiliare. Explicația este dată de faptul că investiția în bijuterii sau ceasuri exclusiviste seamănă mai mult cu arta decât imobiliarele, de exemplu. Pe termen lung valoarea pieselor sporește, iar profitul este mai mare.

Licitațiile Artmark se desfășoară exclusiv online, prin intermediul platformei de licitare Artmark Live, iar toate operele de artă sau obiectele de colecție pot fi vizionate online pe www.artmark.ro. Platforma Artmark Live dă posibilitatea plasării de oferte online, participării online, în regim live, adjudecării și plății online. Totodată, la licitație se poate participa și prin depunerea unor oferte prealabile scrise ori prin telefon, în timpul evenimentului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri