Maratonul Interviurilor din eCommerce: Evamar.ro vrea să facă HoReCa mai „verde”

Maratonul Interviurilor din eCommerce: Evamar.ro vrea să facă HoReCa mai „verde”

Costurile logistice și concurența adusă de jucătorii internaționali se numără printre principalele provocări ale businessului online Evamar.ro, care se ocupă cu distribuirea ambalajelor sustenabile. Ionuț Dragomir, Fondator și CEO al afacerii a vorbit despre aceste provocări în cadrul Maratonului Interviurilor din eCommerce, organizat la ecomTEAM 2024, eveniment al Wall-street.ro.

Ionuț a pornit businessul în 2015, iar în 2019, așa cum povestește el, l-a trecut la următorul nivel, investind în conceptul de ambalaje sustenabile personalizate.

„E-commerce-ul a evoluat foarte bine, vedem o accelerare destul de bună pe această zonă(...) În 2019 am învățat o lecție extraordinară pentru mine și pentru toată echipa, aceea de a asculta cât mai mult nevoile clienților. Așa ne-am și construit businessul, pe nevoia reală a clientului nostru”, precizează Ionuț Dragomir.

Pe zona de provocări, acesta punctează costurile pe zona de logistică și concurența adusă de jucătorii internaționali. În ceea ce privește investițiile, Ionut aduce în discuție transformarea digitală a afacerii prin investiții în automatizare.

„Ne dorim să fim un nume în piața ambalajelor(...) Ne uităm atent la zona de reciclare și încurajăm HoReCa să fie cât mai sustenabilă. Oferim chiar și anumite beneficii celor care vor să treacă de la plastic la reciclabile ”, precizează Ionuț Dragomir, descriind principalul său obiectiv pe care vrea să-l atingă până la următoarea ediție a ecomTEAM.

ecomTEAM este un eveniment organizat de wall-street.ro și susținut de:

  • Main Partner: FAN Courier
  • Gold Partner: IT Globers
  • Silver Partners: Daktela, Innobyte, Gun Media, Netopia Payments, ING Bank, Limitless Agency, RTB House, DPD, Sameday, Dyver, InvestHK, Optimized, Mizar, Cargus, MTH Digital, DHL, MerchantPro, UpSwing.
  • Event Sponsors: Mavericks, 2Ship, Roweb, Consulting Hungary
  • With the support of: FULL OUT Media
  • Agency Partners: Bossnet, Alt Express, Spot Group, AYSA
  • Supported By: Magnolia.ro, Leonidas, Autonom

Personalizate pentru tine