La 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului, Bulgaria, care a fost cel mai fidel aliat al fostei Uniunii Sovietice, ramane in continuare dependenta in totalitate de Rusia in materie de energie.
In momentul demiterii dictatorului Todor Jivkov, dupa 35 de ani de guvernare, a doua zi dupa caderea Zidului Berlinului, Bulgaria a intors pagina "prieteniei eterne bulgaro-sovietice" si s-a orientat spre Uniunea Europeana si NATO. Rand pe rand, guvernele postcomuniste au salutat noi relatii "pragmatice" cu Moscova. Dar, in 20 de ani, nu au reusit inca sa diversifice sursele de energie ale tarii.

Peste 90% din gazul consumat in Bulgaria si 60% din petrol provin din Rusia. Rafinaria de la Burgas (estul tarii) a fost cumparata de compania rusa Lukoil, iar singura centrala nucleara bulgara, Kozlodui (nord), este echipata cu reactoare ruse al caror combustibil este furnizat de Moscova.

O a doua centrala nucleara urmeaza sa fie construita la Belene de compania rusa Atomstroyexport si, dupa anuntarea retragerii investitorului german RWE, Moscova propune participarea la programul de investitii.
De altfel, Bulgaria participa la proiectul de gazoduct ruso-italian South Stream si la proiectul de oleoduct Burgas-Alexandroupolis, care va transporta petrol rus intre Marea Neagra si Marea Egee.

"Relatiile calduroase dintre Bulgaria si Rusia au rezistat probei timpului, din cauza radacinilor lor geopolitice", scria recent centrul american de reflectie Stratfor Global Intelligence.

"Bulgaria nu poate sa treaca de Rusia in materie de energie, dar si Rusia are nevoie de pozitia strategica a Bulgariei in Balcani", potrivit unui diplomat european la Sofia, care a adaugat ca Bulgaria este "utila si pentru UE pentru contactele sale si cunoastintele privind Rusia", scrie NewsIn.

Bulgaria, tara slava si ortodoxa, la fel ca Rusia, a fost eliberata in 1878 de tarul rus Alexandru al II-lea, dupa o lunga dominatie otomana, Monumentul monarhului eliberator se afla inca in fata Parlamentului de la Sofia, nu departe de cel dedicat armatei sovietice.

In timpul crizei gazului din ianuarie, dintre Moscova si Kiev, Bulgaria s-a dovedit a fi singura tara europeana fara nicio alternativa la livrarile de gaz rusesc via Ucraina.

"Razboaiele din fosta Iugoslavie, vecina in anii '90, care au speriat investitorii din regiune, si dificultatile economice ale tranzitiei postcomuniste nu au permis tarii sa investeasca in diversificarea surselor sale de energie", a spus Krasen Stancev, presedintele Institutului bulgar pentru economie de piata.

Sofia sustine, insa, si proiectul european de gazoduct Nabucco, ce vizeaza sa ocoleasca Rusia, si intentioneaza sa isi interconecteze reteaua de transport al gazelor cu cele din Romania si Grecia.
Stancev a explicat relatiile stranse intretinute de Sofia si Moscova dupa anii '60 prin "indatorarea masiva" a Bulgariei, dezvaluita recent prin publicarea unor documentele secrete.

Bulgaria a cerut in 1963 si 1973 sa devina republica sovietica, ceea ce Moscova a refuzat. Aceste doua cereri coincid cu perioade in care Sofia nu a putut sa isi plateasca datoria externa.

"Bulgaria nu a devenit dependenta din punct de vedere economic pentru ca a fost cel mai fidel aliat al Moscovei. Datoriile, din care nu a putut sa iasa pana la prabusirea regimului, i-au dictat politica de fidelitate", a subliniat expertul.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri