O nouă ediţie a Beach, Please! Festival va avea loc de miercuri până duminică la Costineşti, unde vor fi prezenţi peste 200 de artişti pe mai multe scene, inclusiv artişti internaţionali precum ASAP Rocky, Young Thug, 21 Savage, Lil Baby, Peso Pluma, Yeat sau Ken Carson.
Organizat pe o suprafaţă de 21 de hectare, în inima Costineştiului, festivalul Beach Please din 2025 aduce una dintre cele mai mari scene montate în Europa, unul dintre cele mai puternice sistem de sonorizare şi o producţie la nivelul celor mai mari festivaluri din Statele Unite. Festivalul se va desfășura 6 hectare de pavele, peste 500 de copaci plantaţi, 10 kilometri de reţele tehnice îngropate şi 45 de hidranţi montaţi doar în perimetrul festivalului - mai mulţi decât în întreaga localitate Costineşti, informează organizatorii, potrivit Agerpres.
Anul acesta, Beach, Please! nu mai seamănă cu un festival, ci cu un adevărat oraş. Aici vin peste 15.000 de turişti străini, dar poate şi mai important, aici, în România, tinerii se bucură de o experienţă care depăşeşte standardele europene, chiar la ei acasă.
Selly (Andrei Şelaru), co-fondator Beach, Please!
Ediţia din 2025 pune accent pe siguranţă şi accesibilitate: de la triplarea numărului de antene de telefonie mobilă la instalarea unor puncte fixe de telefonie gratuită, patru puncte medicale avansate, două spitale mobile, 150 de cadre medicale şi voluntari, 100 de camere de supraveghere, un dispecerat video central şi 800 agenţi de pază, notează Agerpres. Totodată, peste 4.500 de oameni muncesc în festival - de la echipele de organizare, la voluntari, personal medical, curăţenie şi pază, mai anunță organizatorii.
Beach Please: Programul pentru miercuri, 9 iulie
Potrivit site-ului oficial al evenimentului, miercuri, în prima zi de festival, pe scenă vor urca DJ Cash (Young Thug's DJ), DJ Spinall, Jay Sremm (Swae Lee's DJ), Adelinnn, Adrian Şaguna, Andrew Maze, Andrei Arbia, Azteca, Cezar Gună, Codin, DJ Demba, El Nino, Erika Isac, Fere, Gojira, Guess Who, Hvnds, Ian, Lu-K Beats, Marko Glass, Rava, Sebastiaan, Tussin, Vlad Flueraru şi un invitat surpriză.
Beach Please: Programul pentru joi, 10 iulie
Joi, în cea de-a doua zi, sunt aşteptaţi să concerteze Young Thug, Yeat, Swae Lee, Lancey Foux, Lazer Dim 700, Twxn, Killa Fonic, Adi, Andala, Andrew Barabancea, Arkanian, Baasha, Blind Bat, Calinacho, Cezar Gună, Codin, Deeix, DJ Demba, DJ Dulka, DJ Vndrei, Ghosty Punk, Grdan, Hvnds, IDK, Ian, Lil Cagula, Rava, Rxa, Sebastiaan, Spania '99, Speak, Supernova, Tussin, YNY Sebi şi, din nou, o surpriză.
Beach Please: Programul pentru vineri, 11 iulie
Vineri, pe scena Beach Please vor urca alte nume mari precum 21 Savage, Lil Tjay, Rick Ross, 6ix9ine, Cash Cobain, Destroy Lonely, Alduts Sherdley, Alina Eremia, Amuly, Andrew Dum, Andrew Maze, Azteca, Berechet, Blanco, Brokn, DJ Dzeeko, DJ NASA, Dizo, Ekhoe, Erika Isac, Ghosty Punk, Ian, Kara Bela B2B Dnb, La Familia, Leno, Manuel Riva, MGK666, Oscar, Paraziţii, Petre Ştefan, Power Puff, Puya, Rafoo, Robi, Rava, Rava, Şatra B.E.N.Z., Shift, Tiago, TXNI, Vlad Flueraru, YNY Sebi, şi o surpriză aniversară.
Beach Please: Programul pentru sâmbătă, 12 iulie
Pe 12 iulie, publicul îi va putea asculta pe Lil Baby, Lil Tecca, Nav, NLE Choppa, Lil Pump, Albert NBN, Aliwh0, Alex Velea, Antonia, Azor, Bad & Boujee, Bad G & Candyboii, Camuel Sori, Chrissy, Constratti, DJ Andi, DJ Grigo, DJ N'Amour, Du Mad, Fere, Gojira, Guess Who, IDK, Ian, Ian & Verty, Karla, Marko Glass & Bvcovia, MGK666, Milian, MGL, Oscar, Oscar T, Petre Ştefan, Raul WS, Speak, Tania Nava, Tomi Marfa, Şapte Şimţi, Simi, Ştefan Costea & George Pitariu, A$AP Rocky, şi, din nou, un invitat special.
Beach Please: Programul pentru duminică, 13 iulie
În ultima zi de festival (duminică, 13 iulie) vor putea fi ascultaţi la Costineşti Ken Carson, Ferg, Denzel Curry, Key Glock, Nettspend, Osamaszn, Inna, Alex Velea, Smiley, Connect-R, Andre Rizo, Antonia, ARBS, DJ Azteca, Bitză, Bruja, Deliric, DJ NASA, DOC, El Nino, Gojira, Guess Who, Ian, Ian & Verty, Karla, Marko Glass & Bvcovia, MGK666, MGL, Oscar, Petre Ştefan, Raul WS, Rava, Spania '99, Tania Nava, Tomi Marfa, Vlad Dobrescu, Vlad Flueraru.
Detalii organizatorice: Ce trebuie să știi dacă vii la Beach Please
Spectatorii care vin la Beach, Please! Festival trebuie să deţină un bilet valid, nominal. Acesta nu se poate transfera. De asemenea, e nevoie şi de un act de identitate. Datele de pe bilet trebuie să coincidă cu cele de pe actul de identitate, precizează site-ul evenimentului.
Biletul de acces la Beach, Please! se transformă în brăţară, cu care se pot face plăţi în interiorul festivalului. Brăţările se pot ridica doar pentru categoriile Acces General şi Acces General Plus. Brăţara poate fi ridicată exclusiv în baza unui bilet valid, cu check-in online efectuat în prealabil. Ridicarea brăţării se face personal şi nu este permisă ridicarea acesteia în numele altor persoane. Brăţara se aplică direct pe încheietura mâinii la momentul ridicării.
Plata la Beach Please 2025 se va realiza tot cu brăţara. Băuturile şi alimentele pot fi cumpărate cu brăţara. Aceasta nu va putea fi transferată. Brăţara se poate încărca online folosind funcţia de top-up online disponibilă în platforma Beach, Please!. Organizatorii recomandă această opţiune, astfel încât cozile de la festival să fie evitate.
La fiecare alimentare se aplică o taxă suplimentară de 3%. În acelaşi timp, suma maximă care poate fi alimentată ori rambursată este de 3.000 de lei.