Metrorex organizează în 18 noiembrie 2022 Ziua Porților Deschise, eveniment care marchează 43 de ani de la înființarea metroului bucureștean.

În intervalul orar 10:00-14:00, în stația de metrou Piață Unirii 1, călătorii sunt așteptați să descopere cum funcționează „inima metroului”, în cadrul Dispeceratului Central.

Persoanele care doresc să participe la “Ziua Porților Deschise” vor beneficia de un tur ghidat în locul de unde se coordonează atât circulația trenurilor de metrou, cât și activitățile adiacente, inclusiv lucrările din timpul nopții.

Dispeceratul Central al Metrorex funcționează în permanentă de 43 de ani, având o importantă deosebită în siguranță circulației metroului bucureștean.

Persoanele cu vârstă de peste 14 ani vor putea intră în Dispecerat în baza cărții de identitate. Din motive de securitate, accesul în dispecerat se va face în grupuri de maxim 10-15 de persoane, fără a fi permisă intrarea cu bagaje voluminoase (rucsacuri, genți) și obiecte interzise. Copiii vor veni însoțiți de adulți.

Intrarea se face pe calea de acces din Piața Constituției, a stației Unirii 1 (covrigăria Luca). Dispeceratul Central se află la nivel vestibul, lângă Casieria Specială Elevi-Studenți.

De când există metroul bucureștean

În luna noiembrie 1979, din Depoul Ciurel, primul tren de metrou intră în circulație pe cei 8,1 km ai primului tronson al Magistralei I. Tronsonul avea 6 stații (Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi) și un depou.

În prezent, lungimea rețelei de metrou a municipiului București se întinde pe 78 km cale dublă, distribuiți pe 5 magistrale, 63 de stații cu 190 de cai de acces și 6 depouri. Metroul transporta sute de mii de călători, zilnic, fiind o soluție de transport rapidă, ecologică și sigură.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri