România a suspendat de urgență un lot de doze de vaccin anti-COVID-19 produse de compania AstraZeneca, informează Digi24.

Este vorba de lotul ABV2856 dozele care au rămas au fost suspendate. Cei care au făcut deja prima doză de vaccin din acest lor, vor primi la rapel doze din alte loturi”, a declarat, la Digi24, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, Valeriu Gheorghiță.

Potrivit acestuia, lotul cu probleme din Austria a avut seria ABV5300, iar România nu a primit doze din acel lot, lucru confirmat și de către Andrei Baciu, secretarul de stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătăţii.

Totodată, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat „continuarea administrării” vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) transmis și oficial, un comunicat de presă prin care anunța că peste 4.000 de doze de vaccin AstraZeneca, provenind dintr-un lot pentru care Italia a decis suspendarea temporară a administrării, vor fi carantinate temporar, însă va continua vaccinarea cu serul din celelalte loturi.

Cu privire la lotul ABV 2856 - pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării - CNCAV precizează, într-un comunicat de presă, că România a recepţionat prima tranşă de vaccin AZ de 81.600 doze în data de 7 februarie. Începând cu data de 15 februarie, au fost utilizate 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele judeţe: Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vaslui. Celelalte 4.257 se regăsesc în centrele de vaccinare din judeţele Bacău, Bihor, Botoşani, Dolj, Gorj, Iaşi, Neamţ, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi 60 de doze, la Centrul Regional de Depozitare Craiova.

În urma şedinţei care a avut loc joi seara, la care au participat reprezentanţii CNCAV, INSP, MS, ANMDMR, s-a decis "carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenţiei Europene a Medicamentului".

"Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de faţă în România. Se înlocuiesc cele 4.257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat", arată comunicatul, citat de Agerpres.

CNCAV transmite că "această decizie a fost luată ca o măsură de precauţie extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument ştiinţific care să fi impus această hotărâre".

"Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectiv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia", se precizează în comunicat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri