România va fi singura dintre cele cinci piețe din Europa Centrală, analizate în raportul PwC Autofacts, care va înregistra creștere în acest an, cu un plus de 2,1%, până la un volum de 141.000 de unități. Pentru Polonia este estimată o scădere de peste 6%, pentru Slovacia de 6%, pentru Ungaria de 5% și pentru Cehia de 4%.

”Toate cele cinci țări prezintă corecții în scădere pentru perspectivele de vânzări pentru 2022 și 2025, reflectând problemele persistente ale lanțului de aprovizionare, lipsa forței de muncă și scăderea sentimentului privind evoluția economică. În România, redresarea din primele nouă luni ale acestui an, cu 8% față de 2021, s-a datorat creșterii cu 24% înregistrată în trimestrul al treilea, față de cel anterior. Totuși, vânzările din acest an se situează cu circa 30% sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă din 2019”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor pentru industria automotive, PwC România.

Potrivit raportului Autofacts, realizat pe baza datelor IHS Markit, până în 2025, toate cele cinci piețe vor înregistra creșteri: de 36,7% Slovacia, de 35% România, de 10% Ungaria, de 9% Polonia și de 8% Cehia.

Evoluția producției în România și previziuni

Producția de autoturisme și vehicule comerciale ușoare din România pentru întregul an este așteptată să crească cu 15,7% față de 2021, fiind prima perspectivă pozitivă după pandemie.

Până în 2024, Autofacts estimează că nivelul general al producției va depăși vârful anterior din 2019, fiind prognozate 532.000 unități. În ceea ce privește producția în funcție de grupurile strategice, se preconizează că atât Ford, cât și Renault/Nissan/ Mitsubishi vor înregistra o creștere pozitivă până în 2029.

România se plasează încă pe locul al treilea în Europa Centrală după nivelul producției auto din acest an, după Cehia și Slovacia și înaintea Poloniei și Ungariei. Estimările Autofacts arată însă că în 2029 România va fi depășită de Polonia, iar diferența față de producția din Ungaria se va reduce semnificativ.

Per total, producția din cele cinci țări va crește cu 7,6% în acest an, până la 3,54 milioane de vehicule, dar va rămâne cu 13,7% sub volumul din 2019.

Situația producției în cele cinci țări analizate continuă să fie afectată de lipsa continuă a semiconductorilor, precum și de războiul din Ucraina. În trimestrul al treilea, întreaga producție auto din Europa s-a redus cu 440.000 unități, din care 8% (34.700 unități) reprezintă pierderile Cehiei, Poloniei, Slovaciei, României și Ungariei.

În ceea ce privește producția de vehicule electrice și hibrid, rata de creștere prognozată este de 262% între 2022 și 2029, mai mare față de nivelul prognozat în ediția anterioară a Autofacts, de 239%, iar BEV va fi principala tehnologie de propulsie, cu peste 50% din total.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri