Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează programul de masterat Data Science for Industry and Society, care pregătește studenții pentru joburile viitorului, oferindu-le posibilitatea obținerii de certificări tehnice foarte căutate pe piața muncii. Cursurile încep în anul universitar 2022-2023. Cei mai buni studenți vor putea accesa programul de internship plătit în cadrul Băncii Transilvania.

În dezvoltarea programului, Universitatea Babeș-Bolyai este susținută de SAS, unul dintre liderii globali în soluții Advanced Analytics și Banca Transilvania. Împreună și-au propus să pregătească specialiști în domeniul ingineriei datelor și să contribuie la dezvoltarea ecosistemului IT românesc prin creșterea competențelor în analiză avansată de date și data science conform Cadrului European al Calificărilor.

Ce trebuie să știi despre acest masterat:

  • Se adresează atât proaspeților absolvenți de facultate, cât și profesioniștilor care doresc să aibă competențe în colectarea, prelucrarea și interpretarea datelor în organizații.
  • Curricula programului contribuie la dezvoltarea competențelor de analiză a informațiilor cu instrumente specifice Inteligenței Artificiale în cadrul unor proiecte cu date reale coordonate de experți din mediul academic și cel industrial.
  • Programul cuprinde două specializări SAS, Advanced Analytics și Data Science, și oferă posibilitatea obținerii de certificări foarte căutate în industrie, precum: Visual Business Analytics, Statistical Business Analyst, SAS Programming Specialist, Machine Learning Specialist sau Nature Language Processing and Computer Vision.
  • Programul de studii este oferit în limba engleză, cu derulare pe parcursul a doi ani și cu numeroase posibilități privind stagii de intership la Banca Transilvania, dar și la alți actori din domeniu.

UBB vine în acest demers cu un program de studii care capitalizează experiența celei mai mari școli doctorale de Inteligență Artificială din România și cu un ecosistem de top în tehnologia informației, iar SAS deschide accesul la un program academic inovativ prin intermediul SAS Academic Programs.

Știința datelor reprezintă un domeniu interdisciplinar emergent, care are potențialul de a revoluționa aproape orice industrie și de a avea un impact pozitiv asupra societății. Facultatea de Matematică și Informatică, prin specialiștii săi în acest domeniu și colaborarea cu specialiști din industrie, va contribui la dobândirea de cunoștințe și competențe necesare celor care doresc să exceleze în acest domeniu’.

prof. dr. Anca Andreica, decan al Facultății de Matematică și Informatică

“SAS sprijină sinergia dintre mediul academic și sectorul privat investind în inițiativa Talent Connection, program care își propune să conecteze industria cu mediul academic prin dezvoltarea competențelor specialiștilor români în domeniile analizei avansate de date și data science”, declară Asiraf Pandele, Customer Sales Manager SAS România.

„Data science este unul dintre domeniile viitorului, cu aplicabilitate foarte largă. La Banca Transilvania, echipa specializată în analiza datelor contribuie la transformarea experienței clienților noștri, permițându-ne să le oferim serviciile și produsele optime. Acest masterat este o oportunitate de specializare atât din perspectivă teoretică, dar și practică, iar programul de internship la BT poate fi primul pas într-o carieră de profil”, afirmă Nevenca Doca, Director Executiv Senior Resurse Umane, Banca Transilvania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri