UPDATE 16:37 - Fostul ministru al dezvoltării şi turismului Elena Udrea este reţinută pentru 72 de ore în baza unui mandat de la parchet, timp în care este judecată moţiunea către tribunalul din Blagoevrad pentru a obţine arestul preventiv pe termen nelimitat, a declarat purtătoarea de cuvânt a procurorului general, Siika Mileva, în cadrul unui briefing, relatează agenţia de ştiri bulgară naţională BTA, potrivit Agerpres.

Un tribunal bulgar va decide dacă Elena Udrea trebuie extrădată în România sau dacă ea însăşi poate cere să fie transferată, a mai precizat sursa citată.

Știrea inițială

Fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare pentru corupţie, a fost reţinută pentru 24 de ore de către poliţia bulgară, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile române, a anunţat Ministerul de Interne de la Sofia, potrivit Agerpres.

Potrivit agenţiei bulgare de presă, Elena Udrea a fost reţinută în apropierea punctului de control Kulata, la graniţa Bulgariei cu Grecia. Poliţia bulgară a fost informată că aceasta a comis infracţiuni în timpul mandatului său de ministru, între 2009 şi 2012, obţinând mită de peste 12 milioane de lei româneşti şi 1,1 milioane de euro de la mai multe companii.

DPA comentează că fostul ministru al turismului s-a sustras pentru a doua oară justiţiei, trecând cu maşina graniţa în Bulgaria cu puţin timp înainte de confirmarea de către justiţia română a sentinţei de şase ani de închisoare pentru corupţie.

Citește și: Cum de a scăpat Udrea din țară. DNA ceruse să-i fie interzisă părăsirea țării încă din 2021

Curtea Supremă de la Bucureşti a găsit-o pe Elena Udrea vinovată de organizarea ilegală a unei gale de box pe cheltuiala statului pentru a-şi îmbunătăţi imaginea înaintea alegerilor parlamentare din 2012, confirmând propria decizie din 2018, care a fost ulterior anulată de Curtea Constituţională din cauza unei nereguli.

Cu toate acestea, Udrea nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru pronunţarea hotărârii, alegând să se îndrepte spre Bulgaria cu o maşină la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, a anunţat poliţia română de frontieră. Plecarea Elenei Udrea a fost legală, întrucât nu i s-au impus restricţii de circulaţie în timp ce Curtea Supremă îşi pregătea hotărârea.

Udrea a fugit în Costa Rica în 2018, înainte de a fi depistată de Interpol şi extrădată în România în 2019. La întoarcere, ea nu a fost încarcerată, dar a fost obligată să plătească 8,1 milioane de lei (3,27 milioane de dolari) drept despăgubiri către trezorerie, aminteşte DPA.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri