Cel mai mare spital MedLife va avea cameră de gardă

Sursǎ foto: Medlife

Cel mai mare spital MedLife va avea cameră de gardă

MedLife Medical Park, cel mai mare spital din cadrul Grupului MedLife, anunță deschiderea noii Camere de Gardă, un spațiu destinat asigurării unor servicii medicale de urgență.

Noua Cameră de Gardă este deschisă 24/7 și face parte din MedLife Medical Park, situat în București, la adresa Calea Griviței nr. 365.

”Cu o echipă de specialiști experimentați, dotări de ultimă generație și linii de gardă pentru principalele specialități, unitatea oferă pacienților acces rapid la consultații, investigații și tratamente adaptate fiecărei urgențe medicale”, anunță compania într-un comunicat de presă.

Complet echipată conform standardelor unui spital de urgență, Camera de Gardă dispune de 7 paturi pentru supraveghere și tratament, precum și de echipamente esențiale pentru intervenții rapide: monitoare pentru funcții vitale, aparatură de terapie intensivă, sisteme pentru administrarea oxigenului și tratamentelor intravenoase, echipamente pentru ventilație mecanică și dispozitive de resuscitare cardio-pulmonară.

În plus, unitatea oferă servicii complete, de la consult multidisciplinar, analize medicale, investigații imagistice (radiografii, ecografii, CT, RMN), până la administrarea tratamentului în regim de urgență.

În ce condiții pot merge pacienții la Camera de Gardă

Pacienții se pot adresa Camerei de Gardă pentru orice patologie acută – fie că este vorba de dureri abdominale, traumatisme, infecții, complicații ale sarcinii, dificultăți respiratorii sau alte probleme care necesită evaluare și intervenție rapidă. Accesul este disponibil 24/7, oferind un punct de sprijin esențial pentru sănătatea pacienților în momente critice.

Acest nou compartiment integrează o serie de specialități medicale esențiale, care contribuie împreună la gestionarea eficientă a urgențelor medicale. Printre acestea se numără medicina de urgență, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie, neonatologie, anestezie și terapie intensivă, precum și laboratoare și imagistică medicală.

Aceste specialități asigură un circuit complet al pacientului, de la evaluare inițială și diagnostic rapid, până la intervenție, tratament și stabilizare. Astfel, pacienții beneficiază de o abordare integrată, în care fiecare caz este analizat și tratat multidisciplinar, în funcție de specificul patologiei și de complexitatea intervenției necesare.

”Prin inaugurarea acestei Camere de Gardă multidisciplinare, ne consolidăm facilitățile medicale și capacitatea de a oferi pacienților servicii integrate, în condiții de siguranță și cu timpi de intervenție cât mai rapizi. Suntem dedicați excelenței în îngrijirea pacienților și ne dorim să fim mereu aproape de cei care au nevoie de asistență medicală de calitate”, a declarat dr Mircea Lică, director medical MedLife Medical Park.

Personalizate pentru tine