Geely și Renault au pus bazele unui joint-venture în care cele două companii vor investi în mod egal, parteneriat ce are în vedere dezvoltarea de motoare cu combustie internă, dar și de soluții de propulsie hibridă. Renault vrea, în plus, să strângă legăturile cu Nissan pe pilonul electrificării, relatează Reuters.

Renault nu abandonează motoarele tradiționale, dar caută să eficientizeze această latură a afacerii sale. În strategia francezilor pe viitor, care este definită pe două direcții de dezvoltare, „Horse” este numele de cod asociat dezvoltării de motoare termice, în timp ce „Ampere” este numele dat dezvoltării de trenuri de rulare „verzi” și, totodată, numele noii companii sub umbrela căreia se vor așeza EV-urile Renault. Prin apropierea de Geely, Renault va ajunge în postura din care să poată să și ofere tehnologia sa și altor jucători interesați din piață.

În total, în cadrul acestui joint-venture vor fi angajați 17.000 de oameni care își vor desfășura activitatea încadrul a 17 fabrici în care se dezvoltă și produc trenuri de rulare, pe lângă trei hub-uri de cercetare și dezvoltare. Cele două companii au anunțat că noua organizație va fi lansată public anul viitor după ce se va ajunge la forma finală înțelegerii. La acest moment, surse apropiate negocierilor au spus că discuțiile dintre cele două părți durează deja de cel puțin trei luni, iar înțelegerea preliminară la care s-a ajuns nu are caracter obligatoriu.

Având sediul în Londra, compania confirmă tendința celor de la Geely de a își diversifica portofoliul de parteneri, operând tot mai mult în afara Chinei. Vorbim, până la urmă, de deținătorii mărcii Volvo, aceiași care au și 9,7% din Daimler AG. Motoarele termice și cele hibride care vor rezulta din această nouă legătură vor putea fi utilizate și de Nissan, dar și de Mitsubishi. Odată operaționalizată, compania va putea produce cinci milioane de motoare și sisteme hibride pe an.

Acest parteneriat vine la scurt timp după ce CEO-ul Renault, Luca de Meo, a vorbit despre nevoia grupului de a găsi un partener puternic pentru a continua dezvoltarea și producerea de motoare cu ardere internă, o nevoie tot mai mare în acest sens fiind și reducerea costurilor. Renault și Geely păstrează joint venture-ul existent în Coreea de Sud.

Nissan ar putea să investească în „Ampere”

Nivelul de implicare al japonezilor de la Nissan în planul de electrificare al brand-ului „Ampere” creionat de Renault este încă neclar. Francezii vor ca Ampere să fie marca sub care se vor produce, de acum încolo, mașinile electrice care, în trecut, purtau sigla Renault. Compania ar putea să fie listată în a doua jumătate a anului viitor și, conform Renault, va atrage 10.000 de angajați. În acest context, Nissan ia în calcul un parteneriat cu Renault în proiectul Ampere.

Alianța dintre Nissan și Renault tremură deja de ceva vreme, Nissan fiind în căutarea unei autonomii sporite. În prezent, Renault deține 43% din Nissan, dar există semne că acest procent ar putea să scadă la doar 15% în viitor, același procent pe care Nissan îl deține în Renault - fără a avea, însă, drept de vot, ca urmare a legislației din Franța. Această situație a dus la multiple mesaje din partea Nissan care a numit alianța „inechitabilă” și decizia de a se apropia de Mitsubishi, în 2019, a venit tocmai pentru a slăbi dependența față de Renault.

Principala problemă a Nissan în discuțiile cu Renault despre o posibilă investiție în Ampere ține de zona drepturilor intelectuale asupra tehnologiei de baterii și de sisteme hibride dezvoltată de Nissan. Cu alte cuvinte, Nissan n-ar vrea ca Renault (alături de Geely în urma noului joint venture) să profite de tehnologia dezvoltată de japonezi.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri