Pe rețelele sociale au apărut primele imagini clare care prezintă crucișătorul „Moscova” în flăcări și serios avariat. Imaginile nu au fost până în prezent confirmate de nicio autoritate de stat din Ucraina sau Rusia. Ministerul rus al Apărării a confirmat, în urmă cu patru zile, scufundarea navei-amiral a flotei ruse din Marea Neagră.

O astfel de fotografie cu crucișătorul „Moscova” cuprins de flăcări au fost postate pe Twitter, pe contul „Ukraine Weapons Tracker”, specializat în monitorizarea și centralizarea tuturor imaginile apărute pe internet care prezintă tehnică de luptă distrusă în cele aproape două luni de război în Ucraina, scrie Digi24.

Se mai poate observa că fotografia a fost făcută de pe altă navă, fără a se cunoaște amănunte suplimentare referitoare la tipul ei și și pavilionul sub care naviga. Din imaginile postate pe rețelele sociale, neverificate și din alte surse oficiale sau independente, se poate observa crucișătorul „Moscova” aflat încă în stare de plutire, dar extrem de înclinat spre babord (partea stângă a navei).

Crucișătorul este serios afectat de un incendiu produs chiar în partea centrală a navei. Din fotografiile publicate nu se poate determina cu claritate dacă incendiul a fost produs de lovirea „Moscovei” de către una sau mai multe rachete antinavă.

De asemenea, într-un scurt material video, poate fi văzută nava-amiral a rușilor, avariată și înclinată într-o parte, înainte să se scufunde.

Pe 14 aprilie, ucrainenii au anunțat că au reușit să avarieze grav crucișătorul „Moscova”, pe care l-au lovit cu două rachete antinavă „Neptun”. Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a susținut că nava a fost evacuată în urma unui incendiu la bord care a provocat explozia muniției. În aceeași zi au apărut și primele imagini cu „Moscova”, imediat după ce a luat foc au fost difuzate de o agenție din Turcia.

Ulterior, Ministerul rus al Apărării a admis că nava s-a scufundat, din cauza unei furtuni pe mare, în timp ce era remorcată. Crucișătorul „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, este exact nava care le-a cerut grănicerilor ucraineni de pe Insula Şerpilor să se predea și care a primit în replică celebra înjurătură „Russian warship, go fuck yourself”.

Sursa foto: Captură Twitter

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri