“Prima zi de concediu medical va fi plătită acolo unde nevoia de protecţie este şi mai mare”
”Am încercat să corectăm inechitatea generatǎ cu prima zi de concediu medical neplatitǎ, rapid, prin ordonanţă de urgenţă în Guvern. Nu a trecut. Nu am renunţat şi am susţinut proiectul în Parlament.
Astăzi s-au votat în Plenul Camerei Deputaţilor excepţiile propuse de Ministerul Sǎnǎtǎţii şi care au fost introduse de colegii parlamentari: prima zi de concediu medical va fi plătită acolo unde nevoia de protecţie este şi mai mare”, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, pe pagina de facebook.
Categoriile de pacienți pentru care va fi plătită prima zi de concediu medical
Proiectul de lege adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor a fost adoptat anterior de către Senat.
- pacienții cronici
- pacienții incluși în programele naționale de sănătate
- pacienții care beneficiază de spitalizare de zi
- urgențele medico-chirurgicale
De ce a fost introdusă măsura neplății primei zile
Ministrul Sănătății a explicat însă că decizia inițială a avut ca scop reducerea fraudelor din sistem, în special a concediilor medicale fictive, luate frecvent în jurul zilelor libere sau al sărbătorilor legale.
„Pentru mulți români, acea primă zi însemna o alegere imposibilă: mergi bolnav la muncă sau pierzi bani. Nu e o alegere corectă. Și nu este un sistem care își protejează oamenii. Mulțumesc comisiilor de sănătate și de muncǎ din Parlament și tuturor colegilor parlamentari care au înțeles nevoia de a introduce aceste excepții pentru plata primei zile de concediu medical. Multumesc și felicit colegii parlamentari care au preluat excepțiile propuse de Ministerul Sǎnǎtǎții în proiectul de lege PL-x 147/2026.
Concediul medical nu este un beneficiu acordat cu jumătate de măsură. Este o formă de protecție reală – pentru pacient, pentru cei din jur și pentru întregul sistem. Când o decizie bună nu trece din prima, nu o abandonezi. O corectezi, o explici și o duci până la capăt", a a conchis Alexandru Rogobete.
Pentru că încrederea se construiește din decizii care contează în viața de zi cu zi. Încrederea ne face bine
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății