Dacă ai un business care activează în zona de retail sau producție, scrie-ne la [email protected] cu subiectul „Maraton Interviuri” pentru a participa la următoarea ediție, organizată pe 13 și 14 mai în cadrul evenimentului retailArena.
Idei de afaceri: Noria Aris are propriul atelier și colaborează și cu mici ateliere locale

Sursa foto: Noria Anis. Mai multe produse vestimentare pot fi descoperite AICI.
„Am știut de la început că piesele Noria Anis trebuie să fie feminine, atemporale și să respecte anumite standarde de calitate. Avem o linie de zi și una de cocktail, în principal de rochii, cu o croială feminină, pe care le lucrăm în atelierul nostru, dar și cu colaboratori, mici ateliere ale unor afaceri locale din București”, precizează Georgiana Roșca.
Georgiana Roșca descrie clienta Noria Anis drept o persoană informată, care apreciază calitatea în detrimentul cantității și care este loială brandurilor pe care le achiziționează.
„Știe să aprecieze un brand local și cred că de aceea vine către noi. Iar pe lângă produsele pe care le oferim, noi încercăm să creăm o comunitate. Avem evenimente speciale pentru comunitatea noastră în care invităm specialiști din zona de styling, pentru a le învăța să își poarte piesele de la noi, dar și piesele pe care le au deja în garderobă”, adaugă fondatoarea Noria Anis.
Idei de afaceri: Provocările unui business românesc de fashion
Cea mai importantă lecție pe care a învățat-o de-a lungul anilor de antreprenoriat este legată de capacitatea de a fi flexibil și dispus de a ieși din zona de confort.
„Apar tot timpul situații noi, neprevăzute, și trebuie să te adaptezi repede și să găsești soluții”, precizează fondatoarea Noria Anis.
O altă provocare este cea legată de bugetele de marketing pe care le are o afacere locală de fashion.
„Nu putem concura cu brandurile mass-market. O lecție pe care o înveți e că oamenii vor să știe povestea din spatele brandului. Te ajută acest lucru pentru că poți să arăți, ca brand local, cum este făcut produsul, care este produsul, cine îl creează și faptul că e lucrat în anumite condiții. Poți arăta cum alegi materialul și tot felul de elemente din spatele brandului care ajută la crearea unei conexiuni emoționale cu produsul”, precizează Georgiana Roșca.
În 2026, Noria Anis își dorește să extindă evenimentele dedicate comunității și în online, pentru a se conecta și cu clientele din afara Bucureștiului. Un alt punct important în dezvoltarea brandului îl reprezintă și extinderea în afara României, în prezent fiind în proces de listare pe o platformă internațională. Puteți urmări interviul integral în căsuța de mai jos
Evenimentul ecomTEAM Fashion & Beauty este susținut de:
Strategic Delivery Partner: FAN Courier
Silver Partners: GLS, NOTINO
Sponsors: Upswing, Skroutz