Onur Barim va ocupa, de la 1 ianuarie 2023, funcţia de director general al Grupului Lactalis România, informează Grupul Lactalis, într-un comunicat, conform Agerpres.

El preia mandatul de la Giampaolo Manzonetto, care îşi încheie misiunea ca director general, pentru a se dedica unor proiecte personale.

"Onur Barim va conduce astfel toate afacerile Grupului Lactalis în România, care include, astăzi, companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Rarăul, Lactate Harghita, Parmalat România şi Lactalis Logistic", se menţionează în comunicat.

Onur Barim s-a alăturat Grupului Lactalis în 2011, ca director de marketing în cadrul Ak Gida/Lactalis Turcia. În 2018, Onur a preluat rolul de director general al Lactalis Arabia Saudită şi a condus compania până în 2021.

În 2022, Onur Barim a intrat în echipa Grupului Lactalis România în calitate de director general adjunct, susţinând activitatea directorului general în zona comercială.

Onur Barim este licenţiat în Economie şi Ştiinţe Sociale şi are o experienţă de 24 de ani în industria FMCG.

"Administrarea afacerilor Lactalis într-una dintre cele mai importante ţări ale Grupului în Europa este o misiune complexă şi îmi oferă noi provocări în urmărirea obiectivelor Grupului pentru o creştere profitabilă şi responsabilă", a declarat Barim.

Giampaolo Manzonetto s-a alăturat Grupului Lactalis în urmă cu 25 de ani ca director financiar al companiei Parmalat Rusia.

Sursa foto: Facebook / Onur Barim

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri