Seful Parchetului Judecatoriei Beius, Gligor Ioan Sabau, a fost retinut de procurorii DNA, fiind acuzat ca a santajat persoane si a primit bani, bunuri si servicii de la o persoana din conducerea Primariei Beius si de la primarul unei comune, pentru a le solutiona favorabil dosarele.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Oradea l-au retinut, miercuri, pe Gligor Ioan Sabau, prim-procurorul Parchetului Judecatoriei Beius, pentru luare de mita (patru infractiuni, din care trei in forma continuata), santaj, favorizarea suspectului, instigare la abuz in serviciu si fals in declaratii.

Prim-procurorul va fi dus, joi, la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

In acelasi dosar, procurorii anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de Adriana Ardelean, procuror in cadrul Parchetului Judecatoriei Beius, pentru abuz in serviciu, si Mihai Dinu Lupas, cumnatul prim-procurorului, pentru santaj.

Potrivit procurorilor, in perioada 2009 - 2012, Gligor Ioan Sabau a pretins si primit diferite foloase necuvenite (lemne de foc, lemn de lucru, sume de bani, protejarea si avansarea unei rude la locul de munca, asfaltarea drumului de acces la locuinta sa, racordarea locuintei personale la reteaua de apa geotermala a orasului prin decontarea lucrarii din bugetul local), in valoare totala de 36.703 de lei, de la o persoana cu functie de conducere din Primaria Beius, denuntator in cauza.

Magistratul urma sa intervina pentru solutionarea favorabila a dosarelor penale inregistrate la Parchetul Judecatoriei Beius pe numele persoanei respective si, totodata, sa nu procedeze la sesizarea din oficiu si constituirea de noi dosare penale cu privire la faptele penale comise de aceasta, in domeniul achizitiilor publice si in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu.

"In schimbul foloaselor pretinse si primite, magistratul urma sa protejeze activitatea infractionala a denuntatorului si sa nu isi indeplineasca, ori sa isi indeplineasca in mod defectuos atributiile de serviciu ce decurgeau din functia detinuta si prevazute de lege, constand in conducerea si coordonarea directa a activitatii Parchetului de pe langa Judecatoria Beius si implicit activitatea de supraveghere a cercetarilor penale in dosarele aflate in lucru la Politia municipiului Beius", se arata intr-un comunicat de presa al DNA.

Prim-procurorul mai este acuzata ca, in vara anului 2009, i-a cerut unei persoane din conducerea Episcopiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica Oradea (denuntator in cauza), sa doneze municipiului Beius suprafata de 427 mp de teren, aflat in proprietatea unitatii de cult, astfel incat Primaria Beius sa poata asfalta drumul ce face accesul la locuinta sa din municipiu. Lucrarile de asfaltare ce urmau a fi executate in favoarea magistratului, beneficiar al drumului de acces, nu puteau fi realizate si decontate din bugetul local al primariei decat daca terenul ce urma a fi asfaltat ar fi fost in proprietatea Primariei Beius.

"Ca urmare a demersurilor efectuate de inculpatul Sabau Gligor Ioan, in calitate de prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, in data de 28 septembrie 2009, a fost incheiat un contract de donatie prin care reprezentantii Episcopiei Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica Oradea, au donat municipiului Beius suprafata respectiva de teren.

Acest lucru s-a intamplat in conditiile in care, pe rolul Parchetul de pe langa Judecatoria Beius, era inregistrat un dosar penal avand ca obiect comiterea infractiunilor de furt calificat, distrugere si profanare de morminte in care erau vizati reprezentantii Bisericii Greco-Catolice", potrivit anchetatorilor.

Procurorii au probe si ca, in primavara anului 2015, Gligor Ioan Sabau a aflat, printr-un intermediar, despre intentia persoanei din conducerea Primariei Beius de a formula un denunt penal pe numele sau, pentru savarsirea unor fapte de coruptie, comise in exercitiul mandatului de prim-procuror.

In acest context, magistratul a amenintat persoana respectiva cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar expune, in cazul in care ar formula o astfel de sesizare, amenintare menita sa determine persoana respectiva sa nu sesizeze Directia Nationala Anticoruptie Oradea.

"Concret, inculpatul Sabau Gligor Ioan i-a transmis in mod direct persoanei respective, prin intermediul inculpatului Lupas Mihai Dinu, cumnatul sau, si prin intermediul unei alte persoane, ca detine dovezi din care rezulta ca denuntatorul ar fi incalcat obligatiile ce decurgeau din masurile preventive luate impotriva sa de catre organele judiciare (Curtea de Apel Oradea/Inalta Curte de Casatie si Justitie) respectiv: ca ar fi luat legatura cu persoane cu care avea interdictia de a comunica, ca detine dovezi privind comiterea unor noi fapte penale, in legatura cu finantarea ilegala din fonduri publice a echipei de fotbal din Beius", au mai scris procurorii in ordonanta de retinere.

De asemenea, prim-procurorul i-a mai comunicat persoanei respective ca il va trimite la DNA pe cumnatul sau, Dinu Lupas, sa formuleze denunt penal pe numele acesteia, pentru luare de mita, respectiv pentru ca ar fi primit bani pentru eliberarea unor autorizatii de constructie.

La inceputul anului 2015, in contextul in care aceeasi persoana cu functie de conducere din Primaria Beius era cercetata de o unitate de Parchet in mai multe dosare de coruptie, iar in presa locala au aparut mai multe articole pe aceasta tema, Gligor Ioan Sabau l-ar fi determinat pe cumnatul sau Dinu Lupas sa nu formuleze un denunt penal impotriva functionarului respectiv, pentru doua infractiuni de luare de mita, comise in legatura cu eliberarea autorizatiilor de constructie a unor imobile apartinandu-i denuntatorului si sa nu sesizeze organele abilitate.

"La momentul respectiv, inculpatul Sabau Gligor Ioan se afla, din nou, in relatii apropiate/cordiale cu functionarul respectiv si nu avea cunostinta despre intentia acestuia de a formula denunt penal impotriva sa si de a aduce la cunostinta organelor judiciare aspecte despre foloasele necuvenite primite de magistrat pentru a-i asigura protectia", sustin anchetatorii.

Procurorul Adriana Ardelean este acuzata ca, in 4 iunie 2013, intr-un dosar penal al Parchetului Judecatoriei Beius, fiind determinata si ajutata de prim-procurorul Sabau, care in perioada respectiva se afla in relatii tensionate cu denuntatorul, functionar public, a dispus, cu incalcarea atributiilor de serviciu si judiciare, luarea masurii asiguratorii a sechestrului, in vederea repararii pagubei, asupra unui autoturism aflat in proprietatea persoanei vatamate/partii civile Ocolul Silvic Codrii Beiusului (institutie publica, administratorul fondului forestier aflat in domeniul public al Primariei Beius), pana la concurenta valorii pagubei, respectiv pana la 16.000 de euro.

"Sechestrul asigurator asupra autoturismului a fost de luat in semn de razbunare fata de functionarul public respectiv. La data de 30 ianuarie 2014, inculpata Ardelean Adriana a dispus ridicarea sechestrului asigurator si darea in custodie a autovehiculului catre Ocolul Silvic Codrii Beiusului R.A. cu obligatia de pastrare, pana la solutionarea definitiva a cauzei, in baza unei cereri a reprezentantilor Ocolului Silvic, fara ca la dosarul cauzei sa existe vreo proba care sa modifice situatia de fapt avuta in vedere de procuror la data luarii masurii asiguratorii si fara ca ordonanta de ridicare a sechestrului sa fie motivata. Ridicarea masurii asiguratorii a fost determinata strict de faptul ca, dupa o perioada de timp de la momentul aplicarii sechestrului, inculpatul Sabau Gligor Ioan s-a impacat cu functionarul public respectiv, astfel ca actiunile procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Beius impotriva acestuia din urma au fost stopate", sustin anchetatorii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri