Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, noua lege a avocatilor, adoptata de Parlament in octombrie, potrivit careia procurorii nu vor putea ridica inscrisuri care contin comunicari intre avocati si clienti, in baza secretului profesional, dupa ce Curtea Constitutionala a respins o sesizare a Guvernului. Prevederile controversate, care acordau imunitate sporita avocatilor, au fost eliminate din lege.

Legea a fost adoptata de Parlament in octombrie, insa Guvernul a sesizat Curtea Constitutionala la inceputul lunii noiembrie. La mijlocul lunii ianuarie, CCR a respins aceasta sesizare, iar legea a ajuns la presedintele Iohannis, care a promulgat-o, potrivit News.ro.

Potrivit textului final, confidentialitatea comunicarilor dintre avocati si clienti este intarita prin articole care prevad ca se excepteaza de la masura ridicarii de inscrisuri si de la masura confiscarii inscrisurile care contin comunicari intre client si avocatul sau, precum si inscrisurile care contin consemnari efectuate de catre avocat cu privire la aspecte referitoare la apararea unui client.

In forma initiala a legii avocatilor, se prevedea ca secretul profesional trebuie asigurat, iar perchezitionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului sau sau ridicarea de inscrisuri si bunuri nu poate fi facuta decat de procuror, in baza unui mandat emis in conditiile legii.

Legea permite in continuare interceptarea conversatiilor avocatilor, in anumite conditii legale.

In Senat, s-a introdus initial un amendament potrivit caruia avocatii nu pot fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii, interdictie care nu exista nici in forma veche a legii, insa deputatii au respins ideea. Mai mult, deputatii au eliminat si obligativitatea ca avocatii sa depuna declaratii pe propria raspundere cu privire la apartenenta la fosta Securitate.

Restul prevederilor controversate, care ofereau o asa-numita imunitate avocatilor, au fost eliminate de deputati.

A fost astfel eliminata conditia informarii avocatilor ”de indata” despre interceptari, precum si conditia obligatorie de participare a decanului Baroului la efectuarea perchezitiilor.

”In acest moment s-a eliminat conditia obligatorie de participare a decanului Baroului sau a unui reprezentat al acestuia la efectuarea unor perchezitii. De asemenea, o alta eliminare care s-a produs este cea referitoare la articolul 139 in situatia in care apar in anumite interceptari de convorbiri intre avocat si clientul sau. Acestea sunt exceptate din retinerea la proba, iar in ceea ce priveste procedurile de informare care au loc intre procuror, instanta, respectiv persoana care a fost interceptata, s-a eliminat conditia informarii «de indata»”, a declarat Gabriela Scutea, secretar de stat in Ministerul Justitiei, in 2016.

Totodata, potrivit secretarului de stat din MJ, a fost admis un amendament care prevede ca bunurile ridicate la perchezitii ”care nu au legatura cu cauzele beneficiaza de confidentialitatea client-avocat”.

Legea va intra in vigoare odata cu publicarea in Monitorul Oficial.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri