Compania niponă Toyota a anunţat că vânzările sale de vehicule au crescut în 2021 cu 10,1%, devenind pentru al doilea an consecutiv cel mai mare producător auto mondial, şi extinzând diferenţa faţă de cel mai apropiat rival, grupul german Volkswagen AG, transmit Kyodo şi Reuters

Toyota şi societăţile afiliate Daihatsu Motors şi Hino Motors au vândut 10,5 milioane de vehicule în 2021, faţă de cele 8,9 milioane de unităţi livrate de Volkswagen anul trecut. Grupul german a înregistrat în 2021 un declin al vânzărilor de 5%, acestea fiind cele mai slabe rezultate privind vânzările din ultimii 10 ani, scrie Agerpres.

Companiile auto din întreaga lume au fost forţaţi să-şi reducă producţia din cauza deficitului global de semiconductori, ceea ce a sporit concurenţa pentru componentele cheie în rândul producătorilor de dispozitive electronice de consum.

Totuşi, Toyota a depăşit problemele mai bine decât rivalele sale deoarece Japonia şi alte părţi din Asia au fost mai puţin afectate decât Europa. De asemenea, compania niponă a avut vânzările solide pe cele mai mari pieţe auto din lume, China şi statele Unite.

Toyota a avertizat că în anul fiscal care se va încheia în 31 decembrie 2022 este posibil să nu-şi poată îndeplini ţinta de producţie de nouă milioane de vehicule, din cauza efectelor pandemiei asupra lanţurilor de aprovizionare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri