România este într-o poziţie proprie de securitate sub umbrela NATO, ca parte a Uniunii Europene şi cu cât vom investi mai mult în sectorul energetic cu atât vom avea o viaţă mai bună şi o economie mai puternică, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, conform Agerpres.
România, interesată să exporte anumite cantități de gaze
"România trebuie să fie pe picioarele ei. O ţară care este puternică are propria energie, nu depinde de alţii, ba mai mult îi poate face pe alţii să depindă de ea. De aceea am spus că nu ne deranjează să înlocuim dependenţa unor vecini faţă de Federaţia Rusă cu o dependenţă faţă de resursele României”, a declarat Burduja.
„Nu vreau să speculez cu privire la motivaţiile Federaţiei Ruse, dar România este într-o poziţie proprie de securitate sub umbrela NATO, ca parte a Uniunii Europene şi, cu cât vom investi mai mult în sectorul energetic, cu atât vom avea o viaţă mai bună şi o economie mai puternică", a precizat Burduja, la Parlament, întrebat pe această temă.
El a adăugat că România va fi interesată să exporte, în condiţiile în care anumite capacităţi vor fi disponibile în această direcţie, după ce producţia din Neptun Deep "practic se va dubla".
Producția Neptun Deep, undeva la 8-10 miliarde de metri cubi pe an
"Gazul din Neptun Deep va fi la 8 - 10 miliarde de metri cubi pe an, ne dublăm pur şi simplu producţia, va creşte consumul, probabil 25 - 30%, deci anumite capacităţi vor fi disponibile şi pentru export, că vorbim de fraţii noştri de peste Prut sau de centrul Europei, noi suntem deschişi. Cu siguranţă, pentru un preţ bun, România va fi interesată să exporte şi să îi facă pe alţii să depindă de noi", a punctat Burduja.
Ministrul a precizat că România va sta "cel mai bine" din punct de vedere energetic în 2031 - 2032.
"Dacă am vorbit de aproape 1.300 de megawaţi anul trecut, anul acesta vor fi, cel mai probabil, 2.500 şi în anii următori, la fel, pe măsură ce intră marile proiecte de parcuri eoliene şi solare. Am făcut licitaţie pentru contracte pentru diferenţă şi în total sunt 5.000 de megawaţi, anul trecut şi anul acesta, doar din acea licitaţie. Toate vor fi puse în funcţiune”, a declarat ministrul recent contestat printr-o moțiune de cenzură.
„Cel mai bine vom sta şi când vom avea reactoarele 3 şi 4 în funcţiune, orizontul de timp este 2031 - 2032, atunci va fi şi retehnologizarea gata la Cernavodă, atunci sigur vom avea şi grupurile pe gaz de la Işalniţa, Turceni, nu mai zic de Mintia, unde avem o şansă bună să fie măcar 1.000 de megawaţi, anul ăsta, ceea ce e enorm", a conchis Burduja.