Direcțiile de comunicare pentru o firmă sunt multiple, tocmai pentru că și comunicarea îndeplinește diferite funcții. Credibilitatea este consolidată în cazul firmelor care au conturi pe rețelele de socializare unde se află și publicul lor. Cea mai atractivă idee este, desigur, conversia fanilor de pe social media în clienți fideli și entuziaști.
De altfel, construcția unui brand puternic și credibil pe rețelele de socializare trebuie să aibă o structură clară, bazată pe o serie de principii. Iată ce categorii de idei poți urma în social media pentru a te diferenția de competiția ta.
Transparență
Un prim principiu valoros după care te poți ghida este cel al deschiderii față de publicul tău. Așa cum există procese interne care trebuie să rămână confidențiale, există și rezultate, idei sau proiecte sociale pe care este chiar indicat să le faci cunoscute. În acest fel, publicul tău va vedea că te preocupă și alte activități conexe domeniului tău de activitate, că te interesează mediul sau problemele celor din medii defavorizate.
Poți apela la transparență și pentru a evidenția calitatea sau serviciile produselor, pentru a clarifica respectarea temeinică a regulilor sau pentru a face mai ușor de înțeles pentru consumatori un proces de producție laborios. Simplificarea termenilor este de asemenea indicată când activitățile sunt extrem de specifice. O transparență a proceselor ajută publicul să înțeleagă cum se întâmplă lucrurile și care este motivația, misiunea și viziunea businessului tău.
Autenticitate
Sinonimă cu sinceritatea și naturalețea, autenticitatea este o altă direcție de urmat atunci când îți pregătești un plan de comunicare internă. Peste tot există concurență din care, cel mai probabil, ies în evidență cei care știu cum să se promoveze. Pentru a te diferenția de ceilalți, găsește acele detalii care te fac unic în domeniul tău. Vorbește cu sinceritate despre brandul tău, ce face bine și cum sunteți îndreptați mereu spre sporirea potențialului și îmbunătățirea rezultatelor.
Secretul este că publicul reacționează cel mai bine, conform celor mai recente statistici, la materiale video care au un început foarte interesant și care conțin obligatoriu prezență umană. Astfel, informațiile transmise sunt automat mai reale, mai sincere, deci mai credibile.
Trenduri
Când vine vorba de a te menține la curent cu tot ce e la modă, munca de documentare este continuă. Unii antreprenori au o reticență clară când vine vorba de un conținut mai jucăuș sau mai personal pentru conturile lor de socializare (la fel și pentru conturile afacerilor). Totuși, dacă alegi să fii participant la un trend, cât încă este în vogă și ai o direcție corectă, faptul că nu te iei chiar mereu în serios aduce beneficii la nivel de imagine.
Este evident că e necesar un foarte bine antrenat simț al umorului, pentru a nu te trezi în direcția opusă și a cădea în derizoriu. Tocmai de aceea, este vital să cunoști care este publicul tău țintă, pe ce rețele sociale este conectat, la ce se uită și la ce reacționează cel mai bine. În acest fel poți face propriile materiale, adaptate și personalizate. Nu lua decizii pripite în acest sens, dar nici nu aștepta până trece valul, pentru că rezultatele nu vor mai fi aceleași - timing-ul este important.
Echilibru
Odată ce ai înțeles că este important să ai o comunicare direcționată eficient pe rețelele de socializare, ar fi indicat să nu abuzezi de răbdarea clienților tăi. Mesajele repetitive, agasante, din postări care spun același lucru, ar putea să trezească unele comportamente de distanțare față de tine. Alege să echilibrezi reacțiile și să alternezi informațiile importante cu un tip de conținut mai lejer.
Acest echilibru trebuie să se observe și în partea de customer care care da, trebuie să aibă loc și pe social media. Concret, nu este indicat să trimiți mesaje directe persoanelor care doar îți dau like, dar te studiază cu reticență. Însă, atunci când apar comentarii sau mesaje private este foarte bine ca pentru primele să ai un răspuns foarte bine gândit, iar pentru celelalte să setezi inițial un mesaj automat, urmând să revii cu răspunsul propriu-zis când ai toate informațiile necesare.
Planul de marketing al firmei tale ar trebui să ia în considerare și activitatea care se desfășoară pe social media. Nu uita să ai și un plan de comunicare de criză și o interacțiune foarte bună cu cei interesați de unele informații. O direcție unitară, cu elemente specifice ție și monitorizarea procesului de către departamentul de comunicare sunt cele mai bune soluții pentru a ține totul sub control. Dacă nu ai un astfel de departament - sau persoană - poți externaliza fără emoții serviciile. Autenticitatea, echilibrul și corectitudinea nu le sunt străine firmelor care pun preț pe comunicarea de calitate în mediul online.