Cel de-al zecelea punct de salvare aeromedicală din ţară este operaţional de miercuri la Braşov, notează Agerpres.

La Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, a avut loc inaugurarea celui de-al zecelea punct de operare aeromedicală, care va funcţiona în cadrul Detaşamentului Aeromedical, aflat în subordinea Inspectoratului General de Aviaţie, în colaborare cu Unităţile de Primiri Urgenţe din Braşov şi Sibiu, precum şi cu Salvamont, se arată pe pagina de Facebook a Inspectoratului General de Aviaţie.

''Această importantă operaţionalizare a venit la un an distanţă faţă de inaugurarea punctului de operare din Caransebeş, din data de 24.12.2021, ambele deservind ca zonă de intervenţie primară zone montane, dar şi alte misiuni specifice în scopul salvării de vieţi. Misiunile de salvare aeromedicale SMURD se vor realiza în mod integrat, cu sprijinul piloţilor din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, al colegilor medici şi asistenţi din cadrul UPU SMURD Braşov şi UPU SMURD Sibiu, precum şi personal specializat din cadrul structurilor Salvamont'', precizează sursa citată.

Hangarul, care se va afla în perimetrul noului Aeroport din Braşov, va fi realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean.

Până la finalizarea proiectului, elicopterul SMURD, dotat cu troliu, achiziţionat prin fonduri europene nerambursabile şi recepţionat în anul 2021, va avea ca locaţie temporară hangarul din cadrul IAR Braşov, arată sursa citată.

În prezent sunt operaţionalizate 10 puncte de operare aeromedicale - Târgu Mureş, Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Craiova, Arad, Jibou, Caransebeş, Braşov.

În anul 2022, piloţii IGAv au realizat 4.685 de misiuni de salvare, efectuând peste 6.000 de ore de zbor, 4.201 pacienţi fiind transportaţi la unităţi sanitare pentru continuarea îngrijirilor medicale necesare.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri