Ministerul Finantelor Publice (MFP) l-a revocat pe Aurel Saramet (foto), director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), numind-o provizoriu pe Silvia Nitu-Ciornei, fost ministru pentru IMM in perioada 2000-2003.

Aurel Saramet are terenuri, case in Bucuresti si Snagov, dar si bijuterii, tablouri si o colectie numismatica valorand 97.000 de euro si a acordat unor persoane imprumuri de 59.000 de euro si 200.000 de lei. (Vezi aici declaratia lui de avere)

Totodata, MFP a decis si revocarea unor membri ai CA al FNGCIMM.

Ciornei a fost numita pe termen limitat in calitate de director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Fondului, "avand cpora obiective urgentarea aplicarii prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, precum si imbunatatirea activitatii societatii in conditiile intaririi disciplinei financiare si cresterii performantelor economice ale acesteia", se arata intr-un comunicat al ministerului, citat de Mediafax.

Tot provizoriu, pana la efectuarea selectiei conform legislatiei, MFP l-a numit pe Cristian Socol, consilier al premierului, in functia de presedinte al directoratului Fondului Roman de Contragarantare, "in urma vacantarii postului ocupat anterior de catre Ioan Hidegcuti".
Decizia a fost luata de MFP in calitate de reprezentant al statului, actionar unic al FNGCIMM si al Fondului Roman de Contragarantare.
Guvernul va sesiza Parchetul pentru nereguli identificate in activitatea Fondului Roman de Contragarantare in perioada decembrie 2009-august 2013, inclusiv prin acordarea de indemnizatii si prime fara limite si decontarea unor mese scumpe pentru conducere drept cheltuieli de protocol.

Inspectorii guvernamentali descriu in raport un "exces de salarizare" inlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remuneratilor membrilor Directoratului, aratand ca in perioada decembrie 2009-august 2013, Fondul Roman de Contragarantare a efectuat cheltuieli de 4,6 milioane lei pentru remuneratii/indemnizatii brute acordate membrilor Consilului de supraveghere, precum si remuneratii si prime trimestriale destinate presedintelui Consiliului, in valoare individuala cuprinse intre 474.729 lei (inclusiv pentru presedintele Fondului de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Saramet, ca membru al Consiliului) si 1,8 milioane lei (pentru presedintele Consliului de supraveghere, Ionel Popescu).

Drepturi banesti in cuantum total de peste 7,9 milioane lei au fost acordate in acelasi interval presedintelui si membrilor Directoratului, respectiv presedintelele Ioan Hidegcuti incasand un total de 2,8 milioane lei.

Fondul Roman de Contragarantare a transmis vineri, printr-un comunicat, ca echipa Corpului de Control al premierului nu a inteles mecanismul de operare a fondului si a evidentiat ca nelegale salarii si cheltuieli de protocol, desi acestea erau in limitele bugetate legal si sub nivelul mediu din bancile unde statul este actionar.

"Referitor la aprecierile care vizeaza mecanismul de operare al FRC apare surprinzator faptul ca echipa de control nu a reusit sa surprinda esenta acestuia in piata financiar-bancara, mecanism bazat pe mandatul acordat fondurilor de garantare prin conventii legale semnate cu acestea, potrivit actului normativ de infiintare - OUG nr. 23/2009, cu completarile si modificarile ulterioare, precum si art. 2009 - 2038 Cod Civil. Este important de precizat ca aceasta practica este general valabila in sistemele internationale de garantare-contragarantare a creditelor, FRC asumandu-si mecanismul de mandat ca o buna practica europeana si nationala", se arata intr-un comunicat al Fondului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri