„Deschiderea simultană a două magazine marchează finalizarea planurilor noastre de expansiune pentru 2025. Odată cu acestea, numărul unităților noi din acest an ajunge la patru, alăturându-se magazinelor inaugurate în Iași-Mall Moldova și Balotești-DN1 Value Centre. În contextul unui climat economic imprevizibil, suntem bucuroși că ne-am consolidat prezența și ne-am atins obiectivele strategice de dezvoltare din acest an,” spune Sorin Stancu, director general SMYK All for Kids România.
Magazinul din Odorheiu Secuiesc este amplasat în centrul comercial Riverside Retail Park din Str. Sportului nr. 4, iar noua unitate din Brașov în centrul comercial Coresi, Str. Zaharia Stancu nr. 1. În cele două magazine se regăsesc articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii pentru copii, articole de puericultură, dar și jucării interactive și educaționale pentru toate vârstele, atât sub brandul propriu SMIKI, cât și aparținând unor mărci globale cunoscute: LEGO, Mattel, Hasbro etc.
În afară de cele patru deschideri de magazine, în 2025, SMYK All for Kids a direcționat investiții și către reamenajarea altor cinci magazine ale rețelei din România.
Odată cu aceste două inaugurări, SMYK All for Kids va încheia al 16-lea an de activitate pe piața românească cu o rețea de 37 de unități repartizate în 25 de județe ale țării, la care se adauga magazinul online.