Invitată în cadrul Conferinței anuale HR 2.0 - Preparing for the Future of Work, organizată de wall-street.ro, Oana Țoiu, membru în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților a adus în atenție situația sporurilor de radiații prin care senatorii își rotunjesc veniturile.

Concret, aproape 700 de angajați din Senatul României beneficiau în 2021 de un spor de 15% din salariul brut, oferit prin prisma presupunerii că aceștia sunt afectați de radiații peste valorile legale admise. Aceasta nu este, însă, singura instituție de stat în care salariații se află în posesia unui asemenea beneficiu preferențial. Aceeași situație o regăsim și la ministere, tribunale, poliție și chiar și la Consiliul Concurenței.

„Legat de salarizarea în mediul public, cred că aici e cazul să ne uităm la felul în care folosim banii. Există pentru funcționarii din Parlament un spor de condiții grele de muncă, bazat pe presupunerea că există radiații în clădire, în momentul în care treci de poarta de securitate. Ar trebui să fie instituții specializate tehnic care să evalueze acest lucru, dar nu comentez asta.

Ce e fascinant e că acest spor e procentual. Adică dacă eu sunt `mai șef`, cu salariu mai mare, se presupune că sunt radiat puțin mai mult decât dacă sunt `mai puțin șef`, cu un salariu mai mic. De ce un spor care ține teoretic de riscul asupra corpului meu, în clădirea în care lucrez a devenit în mediul public un spor procentual? Adică cu cât ești mai înalt în funcție, primești mai mult, e o absurditate completă”, atrage atenția Oana Țoiu, membru în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților.

Secretar de stat în Ministerul Muncii: Sporul e dat în baza unor măsurători

Prezent în cadrul celei de-a zecea ediții a conferinței HR 2.0., Cristian Vasilcoiu (foto), secretar de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și-a exprimat, de asemenea, poziția cu privire la acordarea acestor sporuri, în sectorul public.

HR 2.0

Sporul acela nu e dat întâmplător, este dat în urmă unor măsurători. Pentru că, în clădirea aceea, pe lângă angajați, mai sunt și alte instituții cu alte echipamente despre care nu pot eu să ofer detalii. Într-adevăr, procentul e o chestiune ciudată pentru că sănătatea e pusă în pericol în egală măsură. Și ar trebui să beneficieze (n.red. angajații), dacă beneficiază, de o sumă fixă toți și nu de una procentuală din salariu”, a precizat Cristian Vasilcoiu.

La rândul său, Oana Țoiu a transmis că nu se declară împotriva sporurilor, fiind de părere că performanța și calificarea ar trebui, într-adevăr, recompensate în mod diferențiat.

„Aici trebuie să ne uităm puțin mai serios la modul în care instituțiile publice, inclusiv prin mecanismele de salarizare și bonificare a rezultatelor și a performanței, pot să țină pasul cu mediul privat. Asta e absolut esențial”, a mai adăugat parlamentarul.

HR 2.0 - Preparing for the Future of Work este un eveniment realizat de wall-street.ro și sponsorizat de Lugera-The People Republic, Philip Morris România, Pluria, Salarium, Regina Maria, Nespresso, Servier, Mondelēz România, Telekom, Lighthouse PR și Wizrom, supported by eJobs, Lux Garden Hotel & Resort și Florăria cu Povești.

Sursa foto: Udr Ovidiu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri