Strategia oficială: potențialul solar al României e de numai 19GW

La ora actuală, discuțiile din piață despre proiecte fotovoltaice merg de la 18GW – cât toată puterea instalată acum în România - până la aproape 30 GW. Însă, avertizează Mirel Jarnea, trebuie să înțelegem că dincolo de euforia care domnește azi în piață, e vorba, de fapt, de proiecte în pipeline, în diverse stadii.

De altfel, Strategia energetică 2022-2030 evaluează potenţialul tehnic solar al României la nivelul a numai 19,35 GW. Iar din aceștia, aproximativ 18,05 GW ar putea constitui ”o opțiune economică de investit, în scenariul cu costuri minime”, conform documentului oficial.

Realitatea din spatele proiectelor fotovoltaice

În realitate, dincolo de discuțiile din piață, proiectele cu ATR (aviz tehnic de racordare) obținut reprezintă doar 1,2-1,3 GW. Iar multe dintre ele au fost duse la acest stadiu doar pentru a fi revândute. Ca urmare, ca investiții concrete, la nivelul lunii februarie 2023 erau numai 250-300 MW de capacități solare noi.

”Multe proiecte pică la momentul obținerii ATR-ului, pentru că e mult prea scump, sau pică pentru că apare o oportunitate mai bună în altă parte a lumii. Dacă investești într-un ready-to-build nu înseamnă că îl vei și vinde sau că îl vei și construi”, spune Mirel Jarnea, Business Development Manager în cadrul LONGi.

Cum multe dintre aceste proiecte ar putea de fapt să piardă bani, pipeline-ul companiilor este foarte mare, de 1,5, 2, chiar 3 GW. Nu toate aceste proiecte vor ajunge însă la maturitate; dintre ele, vor fi alese doar cele care au profitabilitate maximă. Or, în clipa de față sunt cel puțin 5 companii în România cu un pipeline mai mare de 1 GW.

Pentru țintele oficiale am avea nevoie de 600 MW noi de fotovoltaic pe an

Realist, cam 20%, cel mult 30% din proiectele despre care se discută ar putea fi efectiv realizate, confirmă și alți experți în domeniu consultați de wall-street.ro. Altfel spus, într-un scenariu optimist am avea 7 GW noi de putere solară instalată până în 2030, dacă am menține un ritm de 1 GW pe an. Însă majoritatea specialiștilor spun că e puțin probabil ca nivelul capacităților solare noi date în folosință în fiecare an să treacă de 300-500 MW.

Chiar și așa, ar fi o creștere substanțială, dat fiind că acum avem doar 1,4 GW de putere solară instalată în capacități de producție a energiei electrice, iar cu un nivel minim de 300 MW noi pe an, am ajunge la 3,5 GW la sfârșitul deceniului. Oficial, Strategia energetică 2022-2030 menționează noi capacități de 3,7 GW până în 2030, Or pentru asta am avea nevoie de cel puțin 600 MW capacități solare noi date în folosință în fiecare an.

Pe de altă parte, strategia din 2019 era mult mai pesimistă (sau realistă) – sub 3,1 GW de fotovoltaic în 2030, atât noi cât și deja existenți.

Cât de bună – sau de rea – este situația actuală

Totuși, explică Mirel Jarnea, suntem în situația optimă, în acest moment. ”Speranța mea este să putem să să ajungem, ca țară, la un gigawat de fotovoltaic pe an și aici LONGi trebuie să vadă cât poate să acapareze din piață. Competiția este una destul de acerbă, pentru că a devenit o competiție a prețurilor”, afirmă el, din perspectiva celui mai mare producător mondial de panouri solare.

Marea problemă este însă lipsa unei predictibilități a implementării tuturor proiectelor despre care se vorbește în această atmosferă euforică, ce a urmat unor ani de semi-stagnare. Dincolo de acte și avize, nu s-au dat nici măcar comenzi pentru panouri - or doar pentru acestea, livrarea durează 5-6 luni.

De asemenea, PNRR a creat, în mod paradoxal, un blocaj – pentru că investițiile s-au oprit în așteptarea banilor de la UE. Or actualul moment este foarte nepotrivit pentru a demara achizițiile pentru parcuri fotovoltaic. Și asta fiindcă producătorii au deja contractele securizate și nu mai pot acoperi comenzi noi, astfel că abia în mai ar putea demara iar discuțiile.

”Toate acestea vin și din lipsa maturității pieței. Nu trebuie acuzat nimeni, suntem încă la început de drum. Până la urmă avem timp suficient în cei șapte ani, din 2023 până în 2030, să ne atingem ținta”; conchide Mirel Jarnea.

Sursa foto: Unsplash