Proiectele implementate de Restart Energy presupun instalarea a 534 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de 1.000 mp, pe acoperișul unităților TED Agro și TED Farm din Roman, județul Neamț.

Generatoarele fotovoltaice vor produce în total 6.850 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de aproximativ 700.000 de euro. Astfel, investiția celor două companii în valoare totală de 150.000 de euro va fi amortizată în mai puțin de 5 ani.

Investiția acoperă 30% din necesarul de energie al fiecărei companii și presupune o reducere cumulată a amprentei emisiilor de carbon de 86 de tone și a deșeurilor radioactive cu 0,8 kg pe an.

„Producția proprie de energie verde ne permite să avem o activitate operațională mai sustenabilă, și în același timp mai eficientă din punct de vedere financiar. Panourile fotovoltaice amplasate pe unitatea noastră din Roman acoperă 30% din necesarul total de energie al companiei și reprezintă o economie de aproximativ 350.000 de euro în următorii 25 de ani”, a declarat Teodoru Nicoleta Margareta, Director General TED Farm.

Sursa foto: Pexels