Trei persoane au ajuns la spital în urma unui conflict iscat, la o terasă din staţiunea Mamaia, între mai mulţi turişti nemulţumiţi de genul muzical folosit de DJ-ul localului respectiv şi agenţii unei firme de pază, scrie Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat că "în jurul orei 17.00, poliţiştii staţiunii Mamaia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o terasă din staţiune, ar fi avut loc o altercaţie între mai multe persoane şi agenţii unei firme de pază".

Conform sursei citate, din primele verificări efectuate poliţiştii au stabilit că, pe fondul unor nemulţumiri privind muzica ascultată pe terasă, un grup de turişti "ar fi deranjat clienţii terasei, prin faptul că ar fi solicitat DJ-ului să schimbe genul muzical", agenţii de pază intervenind pentru aplanarea stării conflictuale.

Trei dintre persoanele implicate au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.

"Precizăm faptul că până la acest moment niciuna dintre părţile implicate n-a depus plângere. Acestea îşi rezervă dreptul de a formula plângere în termenul legal de 90 de zile. Poliţiştii s-au autosesizat cu privire la cele semnalate şi la acest moment continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice", a declarat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa

Sursa foto: Digi24

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri