UPDATE 15:17 - Federația Română de Fotbal (FRF) a transmis că duminică, indiferent de vremea de afară, acoperișul Arenei Naționale nu va fi tras. Decizia a fost anunțată de FRF, dar aparține oficialilor de la UEFA, care precizează că nu toate arenele pe care se joacă meciurile din cadrul Campionatului au acoperiș.

Probleme cu doar câteva ore înainte de disputarea partidei dintre Austria și Macedonia de Nord din cadrul Euro 2020. Arena Națională s-a inundat încă de ieri și a pus probleme jucătorilor care au trebuit să se antreneze pentru competiția care va avea loc azi.

Mai bine de 40 de minute a plouat foarte puternic în acea zonă iar gazonul s-a inundat. Întregul stadion era plin cu apă, potrivit Digi24.

euro 2020 arena nationala ploaieFoto: Agerpres

Apa a fost ulterior evacuată cu ajutorul sistemului de drenaj al Arenei, iar gazonul este în stare bună.

Cu toate acestea, meteorologii ANM nu vin nu vești bune nici pentru azi. Pentru București, până la ora 23:00 a intrat în vigoare un cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...30 l/mp și izolat 35...40 l/mp, aspect ce ar putea da din nou bătăi de cap organizatorilor de la Euro 2020.

Reguli clare pentru desfășurarea Euro 2020

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a fost prezentă în Centrul Istoric al Capitalei, în cadrul unei acțiuni preventive, pentru a informa suporterii străini care vor lua parte la primul eveniment sportiv din cadrul EURO 2020, ce se va disputa duminică, pe Arena Națională, cu privire la principalele reguli ce trebuie respectate și pentru a le oferi sfaturi utile pentru ca timpul petrecut în țară noastră să fie unul plăcut și în siguranță, a scris pe Facebook Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Jandarmii bucureșteni, alături de polițiști din Capitală, au discutat, totodată, și cu administratorii teraselor, pentru a conștientiza importanța respectării tuturor măsurilor stabilite pentru acest eveniment.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri