Vanzarea a fost realizata catre dezvoltatorul si operatorul ceh de centre industriale si logistice CTP Group din Cehia, companie interesata de asemenea de piata romaneasca. Tranzactie include transferul unui portofoliu din Cehia estimat la 25 de milioane de euro.
WDP detine un proiect logistic si industrial din Romania in localitatea Oarja, in apropiere de Pitesti, cu o suprafata inchiriabila de 6.880 metri patrati, ocupata integral de divizia italiana a companiei germane Röchling-Automotive. Compania mai detine terenuri in Romania totalizand aproape 861.000 de metri patrati, pe care vrea sa construiasca parcuri de retail. Terenurile sunt situate in apropierea autostrazilor spre Constanta si Pitesti, precum si langa drumul national spre Ploiesti.
Activele din Romania erau estimate la finele lunii septembrie la 25,4 milioane de euro, reprezentand 2% din portofoliul companiei.
WDP a finalizat la sfarsitul anului 2010 o intelegere cu Banca Europeana de Investitii pentru un credit de 75 de milioane de euro in vederea finantarii dezvoltarii companiei in Romania. Banii urmau sa fie folositi pentru dezvoltarea de centre logistice si industriale pe terenurile detinute in Romania.
Dezvoltatorul belgian a intrat pe piata din Romania in anul 2007, prin lansarea subsidiarei WDP Development, in parteneriat cu Jeroen Biermans.
WDP este cel mai mare operator de pe piata belgiana a proprietatilor semi-industriale, concentrandu-se asupra constructiei de spatii logistice, avand in portofoliu proprietati care totalizeaza circa 900.000 de metri patrati in 70 de locatii din Belgia, Olanda, Franta si Cehia.
Compania este listata pe bursa Euronext Bruxelles din 1999 si are o capitalizare de peste 500 milioane de euro. In anul 2004, WDP a fost listata, de asemenea, la Euronext Paris.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: