Studiul GfK ofera o privire de ansamblu asupra evolutiei asteptarilor privind starea economica, preturile si veniturile, precum si a dorintei de cumparare in randul consumatorilor din Austria, Bulgaria, Franta, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Polonia, Cehia, Romania si Spania. Aceste unsprezece tari insumeaza circa 80% din populatia totala a celor 27 state membre ale UE.

Recesiunea din Europa a trecut de faza critica, si ca, in majoritatea tarilor europene, economia incepe sa isi revina dupa cea mai rea inrautatire a situatiei economice inregistrata de la cel de-al Doilea Razboi Mondial, arata studiul GfK.

Astfel, in multe tari datele economice indica, pentru prima oara, un trend usor ascendent fata de primul trimestru al anului.

Consecintele crizei economice si financiare sunt insa deocamdata departe de a fi fost depasite. Multi consumatori sunt inca nelinistiti, nefiind convinsi ca ascensiunea brusca inregistrata in tarile lor va fi de durata. Unele tari inca se mai confrunta cu dificultati asociate crizei financiare si efectelor acesteia - cel mai notabil Grecia. Nesiguranta privind modul in care situatia va progresa in aceasta tara, si de asemenea in Irlanda si Portugalia, afecteaza increderea consumatorilor in evolutia economica a tarilor lor.

Cea de-a doua problema majora pentru europeni o constituie inflatia. In Bulgaria de exemplu, se asteapta, pana la sfarsitul acestui an, o crestere generala a preturilor cuprinsa intre 5% si 6%. Consumatorul european este ingrijorat in mod special de cresterea costurilor alimentelor si combustibilului.

Criza guvernamentala ii nelinisteste pe consumatorii cehi

Multi consumatori spera ca tara lor sa poata depasi, pe termen mediu, criza. Exceptiile sunt Austria, unde indicatorul a inregistrat o scadere de la inceputul anului, si Cehia. Germania continua sa fie motorul cresterii economice in Europa: in prezent indicatorul din aceasta tara se situeaza la o valoare de 50,3 puncte.

Indicatorul a inregistrat de asemenea o crestere deosebit de puternica in Spania, Marea Britanie, Franta si Polonia. In ultimele 12 luni, Romania a prezentat un trend ascendent accentuat: indicatorul a urcat continuu de la nivelul sau de -71 puncte in iunie 2010 la cel actual de -26,2 puncte.

In ciuda unui nivel de crestere de 1,9% anticipat pentru anul acesta, populatia ceha are, in prezent, putina incredere in economia tarii. Acest lucru se reflecta in asteptarile consumatorilor privind starea economiei, care au atins cel mai coborat nivel (-48,1 puncte) de la inceputul lui 2006. Principalele motive pentru aceasta nesiguranta pot fi gasite chiar in tara: guvernul ceh trece printr-o criza. Cetatenilor le este teama ca reformele anuntate, in special reforma pensiilor, nu vor fi implementate la timp, iar faptul ca se asteapta ca somajul sa urce in a doua jumatate a anului constituie un alt motiv de ingrijorare. Impreuna cu cresterea continua a costurilor alimentelor si energiei, aceste perspective ii fac pe cehi sa adopte o viziune relativ pesimista privind modul in care economia nationala va evolua de-a lungul urmatoarelor luni.

In Austria, valoarea indicatorului a scazut cu aproape 10 puncte in trimestrul al doilea, ajungand la nivelul actual de 21 de puncte. Discutiile continue cu privire la criza financiara europeana si bailout-ul de cateva zeci de miliarde al Greciei nelinistesc consumatorii. Ca si cehilor, austriecilor le este teama ca, din aceste motive, propria lor economie va suferi in mod disproportionat.

Asteptarile privind starea economiei in Grecia par deocamdata sa se fi stabilizat, ramanand constante in al doilea trimestru, desi nivelul continua sa fie foarte coborat: indicatorul se afla acum la valoarea de -54,7 puncte.

Citeste si:

Asteptarile privind veniturile: semne de redresare in Spania

In al doilea trimestru a lui 2011 asteptarile privind veniturile au crescut si ele in Europa. Valoarea indicatorului a inregistrat o crestere in Germania, Spania, Austria, Romania si Polonia, iar in unele cazuri cresterea a fost semnificativa. Cu 44,6 puncte, Germania continua sa inregistreze cea mai ridicata valoare.

Valoarea indicatorului s-a stabilizat, desi se afla la un nivel coborat, in Bulgaria si Cehia, in timp ce in Franta a coborat la un minim record de -41,9 puncte in iunie.

Doar grecii sunt mai pesimisti: valoarea indicatorului se afla la -58,6 puncte in iunie. Masurile drastice asociate celui de-al doilea pachet de austeritate, inclusiv majorarea impozitelor, desfiintarea altor ajutoare sociale si reducerile salariale din sectorul public au toate impact asupra Greciei.

Situatia economica se va redresa treptat in Spania, in opinia locuitorilor acestei tari si, in consecinta, ei anticipeaza o imbunatatire a situatiei lor financiare. Cu toate ca rata somajului inca mai depaseste 21%, aceasta a inregistrat o usoara scadere in toate sectoarele economice. Acest lucru este atribuibil in primul rand turismului: cererea actuala de lucratori sezonieri in industria turistica este din nou mai ridicata si, in mod firesc, aceasta influenteaza direct puterea de cumparare a lucratorilor sezonieri. Spania a beneficiat si de declinul calatoriilor in Africa de Nord. Cu toate acestea, nu se observa deocamdata o imbunatatire a situatiei de ansamblu pe piata fortei de munca, care ar fi esentiala pentru ca consumatorii spanioli sa isi recapete seninatatea.

In Polonia, indicatorul a atins un minim record, situandu-se la -47,5 puncte in aprilie. Intre timp valoarea acestuia a urcat, si a ajuns la nivelul actual de -27,4 puncte. Economia poloneza a reusit sa se redreseze foarte bine dupa criza economica globala, inregistrand anul trecut o crestere de 3,8%. In primul trimestru al lui 2011, produsul intern brut a crescut cu circa 4,5% si, ca urmare, polonezii spera sa beneficieze in lunile care urmeaza de majorari salariale. Cu toate ca rata somajului ramane destul de

Preturile in crestere devin o problema in Bulgaria

Ameliorarea treptata a situatiei economice si anticiparea revenirii la venituri mai mari isi fac simtite efectele asupra dorintei de cumparare. Trendul pare sa fi trecut de faza critica in majoritatea tarilor, valoarea indicatorului fiind fie stabila, fie in usoara crestere. Astfel, Germania a inregistrat o valoare maxima record de 35,1 puncte, in timp ce Grecia se situeaza la celalalt capat al scalei, cu -41,8 puncte, urmata indeaproape de Marea Britanie cu -41,5 puncte.

In Bulgaria, valoarea indicatorului a scazut si mai mult in al doilea trimestru, insa nu la fel de brusc ca in trecut. Incepand din martie, valoarea acestuia a scazut cu aproape 6 puncte, situandu-se in prezent la -3,1 puncte, cea mai coborata valoare inregistrata din februarie 2005. Pe termen mediu, inflatia ar putea deveni o problema grava in Bulgaria. O rata a inflatiei de aproape 6% constituie o amenintare atat la adresa stabilitatii politice a tarii, cat si a perspectivelor ei de crestere de durata. Avand in vedere faptul ca veniturile disponibile deja abia acopera costurile normale ale vietii, si ca este putin probabil ca acest lucru sa se schimbe in viitorul apropiat, datorita ratei ridicate a inflatiei, consumatorii nu considera prezentul a fi un moment oportun pentru cumparaturi majore, efectuandu-le doar pe cele strict necesare. Ei trebuie sa se concentreze in primul rand asupra bugetelor gospodariilor proprii.

In urma dezbaterilor din Grecia privind un nou pachet de masuri de austeritate care sa includa majorarea impozitelor, reducerea ajutoarelor sociale si majorarea diferitelor contributii, dorinta de cumparare a scazut cu 13,7 puncte, ajungand la nivelul actual de -41,8 puncte.

Considerat numarul 4 intre companiile de sondare a pietei din lume, GfK activeaza in peste 100 de tari, avand peste 10.000 de angajati. In anul 2010, cifra de afaceri a Grupului GfK s-a ridicat la 1,29 miliarde de euro.