Directorul operational al Renault, Patrick Pelata, pasionat de judo, stie totul despre cazaturi si ar putea suporta o cadere, din functie, pentru a-si proteja seful, dupa ce stanjenitorul scandal de spionaj trage la fund conducerea producatorului auto francez, comenteaza Reuters, potrivit Mediafax.
In calitate de director operational, Pelata, in varsta de 55 de ani, s-a implicat puternic in anchetarea cazului de spionaj care a socat industria auto in ianuarie, a concediat trei directori cu rol executiv si a facut publica o investigatie privind furnizarea de informatii tehnice.

Intr-un interviu publicat vineri, Pelata a indicat ca postul sau este in suspensie, avand in vedere indoielile legate de spionaj si posibilitatea ca acuzatiile aduse unor directori sa fie nefondate.

Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, a declarat ca Renault ar putea suporta consecintele, iar Pelata a afirmat ca acestea vor fi acceptate pana la cel mai inalt nivel al companiei, adica pana la el.
O sursa apropiata situatiei a declarat ca Pelata se va sacrifica pentru a-l proteja pe directorul general Carlos Ghosn, care conduce si Nissan Motor.

"Este probabil sa fie Patrick Pelata, care formeaza scutul de protectie al directorului general. In aceasta poveste, cineva trebuie sa detoneze grenada", a spus sursa. Un purtator de cuvant al Renault a refuzat sa comenteze.

Mana dreapta a lui Ghosn, Pelata are doua diplome in inginerie, la doua facultati franceze de prestigiu, precum si un doctorat in stiinte socio-economice.

Pelata lucreaza la Renault din 1984, pornind de la functia de sef de atelier la fabrica Flins de langa Paris, pentru a promova ca membru in consiliul de administratie al grupului in 1998.

Sursa a mai spus ca plecarea lui Pelata, dar si a altor angajati implicati in investigatie, va permite lui Ghosn sa isi pastreze functia de director general.

Renault a admis pentru prima data ca scandalul de spionaj de la inceputul acestui an, care a deteriorat relatia companiei cu guvernul francez si ar fi putut crea tensiuni diplomatice intre Franta si China, ar putea fi doar o manipulare.

Autoritatile franceze sunt jenate de situatie si au spus ca Renault se va confrunta cu toate consecintele si responsabilitatea pentru evenimente.

Renault a apelat in ianuarie la justitia franceza in baza unor suspiciuni ca a fost tinta spionajului industrial, care ar fi vizat programul de vehicule electrice derulat impreuna cu Nissan. Compania a exprimat atunci temeri ca detalii din proiectele vizate ar fi fost transmise unei puteri straine. Grupul a concediat atunci trei directori, suspectati ca ar fi orchestrat spionajul in schimbul unor sume de bani de la presupusa putere straina. Cei trei au negat toate acuzatiile si au actionat Renault in justitie.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri