In perioada raportata, LeasePlan Romania a realizat un profit de 460.000 euro.

"Cresterea inregistrata se datoreaza in principal dezvoltarii serviciilor de management de flote, a caror importanta in economia firmelor a devenit evidenta in ultimii ani. In continuare ne concentram pe crearea si implementarea unor instrumente de consultanta care ofera clientilor modalitati suplimentare de reducere a costurilor de administrare a flotei", a declarat directorul general al firmei, Bogdan Apahidean.

In primul trimestru al acestui an compania a realizat investitii de 3,2 milioane de euro si a lansat doua instrumente de consultanta - Fleet Balance si Car Policy Builder.

La 31 martie 2011, LeasePlan administra o flota auto de 4.894 vehicule, in crestere cu aproximativ 20% comparativ cu perioada similara a anului anterior.

Citeste si:

Circa 80% din totalul flotei este administrata in sistem full operational leasing, iar pentru restul de 20% se asigura fie doar finantarea, fie doar serviciile de gestionare a flotei.

Portofoliul de clienti ai LeasePlan Romania cuprinde peste 160 de companii din domenii precum industria energetica, servicii financiare, FMCG, IT&C, industria farmaceutica, etc.

LeasePlan este o companie financiara olandeza care activeaza in 30 de tari.

Actionariatul LeasePlan este constituit din Grupul Volkswagen (50%) si Fleet Investments B.V. (50 %), o companie de investitii detinuta de omul de afaceri german Friedrich von Metzler.