"Nu iau in considerare ideea conform careia anumiti fabricanti de automobile ar putea scapa, contra unor sume de bani, de responsabilitatile lor ecologice", a declarat Verheugen, care este si comisar european pentru companii si industrie, pentru saptamanalul german Bild am Sonntag.

"Comisia a mai decis ca propunerea sa legislativa nu trebuie sa afecteze concurenta intre producatori. Acest lucru nu poate fi rezolvat prin plati compensatorii", a adaugat acesta.

ingrijorati ca limitarea mult mai stricta a emisiilor de gaze de sera le-ar putea afecta competitivitatea si ar duce la concedierea a mii de lucratori, anumiti producatori europeni au sugerat Uniunii Europene sa permita constructorilor de masini grele sa plateasca sume compensatorii in cazul in care vor depasi limitele de emisii impuse.

Executivul european a declarat ca va vota aceasta legislatie pana la jumatatea anului 2008 pentru a forta producatorii de automobile sa reduca emisiile de dioxid de carbon ale noilor masini pana in 2012 prin utilizarea de tehnologie de ultima ora.

Citeste si:

Verheugen a precizat ca UE a examinat 46 de modele de implementare a limitelor de emisii de dioxid de carbon, selectand opt modele pentru analiza amanuntita a impactului ecologic, economic, social si tehnologic.

Asociatia industriei automobilistice, ACEA, cu sediul la Bruxelles, a declarat ca noile reguli ar trebui amanate pana in 2015 pentru a permite industriei sa aplice cerintele necesare.

ACEA a mai facut apel pentru o politica integrata de reducere a emisiilor de gaze de sera ce va grupa imbunatatirea continua a tehnologiei utilizate in fabricarea de automobile cu imbunatatirea infrastructurii, a pregatirii soferilor, a calitatii combustibililor si taxarii vehiculelor si combustibililor cu emisii ridicate de gaze de sera.