Tofas, un consortiu format din grupul turc KocHolding si compania Fiat, si-a dat luni acordul pentru producerea a 120.000 de noi automobile pe an, menite a inlocui modelul de utilitara Fiat Doblo.
Directorul financiar al grupului Tofas, Nezih Olcay, a declarat presei ca acest proiect va majora veniturile grupului cu 1,1 miliarde de euro in fiecare an, incepand din 2010.

In 2006 compania Tofas anunta un profit net de 82 milioane de lire turcesti (echivalentul a 69 de milioane de dolari), provenit din cifra de afaceri de 3 miliarde de lire.

Autoturismul, ce va fi produs in Turcia, este asteptat sa apara pe piata in luna septembrie 2009, pana atunci fiind investiti in proiect 370 de milioane de euro.

Citeste si:

Pentru a putea finanta proiectul, firma va face un imprumut pe zece ani cu o perioada de gratie de doi ani, a declarat presei directorul executiv al grupului Tofas, Ali Pandir.

Compania a declarat ca 70% din numarul autoturismelor produse vor fi exportate. Autoturismele sunt o componenta importanta in exporturile Turciei, ajutand guvernul de la Ankara sa reduca din deficitul comercial si deficitul de cont curent.

Tofas a anuntat in luna iunie un acord preliminar.