Masina numarul 400.000 a fost vanduta unui client din Ostrava, cel de-al treilea oras dupa populatie din Republica Ceha, care a ales sa cumpere o Skoda Fabia verde-gri ca o a doua masina de familie.

Clientul care a cumparat o Scoda Fabia fabricata in 2002, cu aproximativ 60.000 km la bord, a primit cadou un CD player auto Blaupunkt si un discount de 10.000 de coroane cehesti (390 euro sau 1.400 lei) la contractul de leasing pe care l-a incheiat.

AAA Auto Group a vandut in 2007 un numar record de automobile depasind limita de 80.000 stabilita initial, iar in Romania a tranzactionat circa 2.700 de unitati.

In ultimii trei ani, numarul de masini vandute anual de AAA Auto aproape s-a dublat. Daca in 2004 AAA Auto a vandut masini unui numar de 44.240 de clienti, in anul urmator numarul a crescut la 50.800. Anul 2006 s-a incheiat cu 61.939 masini vandute, iar pentru 2007 tinta a fost de 80.000.