“Estimam ca peste 11.000 de persoane vor parasi grupul in acest an, in cadrul programului de disponibilizari voluntare”, a declarat directorul financiar al grupului, Isabel Marey-Samper, in cadrul prezentarii rezultatelor anuale, potrivit Newsin.

Directorul de resurse umane, Jean-Luc Vergne, a estimat 10.000-12.000 de disponibilizari in Europa, unde este concentrata cea mai mare parte a fortei de munca.

La sfarsitul lui 2007, PSA avea 207.850 angajati, dintre care 113.710 in Franta.

Citeste si:

“Franta este bineinteles tara cu cele mai mari efective, insa avem numerosi angajati in alte tari, personal pe care il reducem rapid”, a adaugat presedintele Christian Streiff.

Constructorul francez a anuntat luni ca nu va inchide fabrici si nu va pune in practica un plan de disponibilizari in Franta, in schimbul unui imprumut de 3 miliarde euro din partea guvernului francez.