Diferente de echipare
Obligati de normele de securitate mai stricte, francezii de la Renault ofera in standard, pe orice Logan vindut in Europa de Vest, doua airbaguri si ABS. O alta diferenta importanta fata de piata autohtona este garantia oferita in tarile vest-europene: trei ani sau 100.000 de kilometri, fata de doar 18 luni la noi. Oficialii Renault-Dacia explica aceasta diferenta de abordare prin puternica concurenta coreeana, concurenta ce ofera trei ani garantie pentru modelele sale. Coreenii sint singurii care pot oferi preturi apropiate de cele practicate de producatorul roman in Vest.
Debut la Paris
Loganul break va fi lansat oficial la Salonul Auto de la Paris, in septembrie 2006. Comercializarea va incepe pe piata din Romania in toamna lui 2006, iar in vest de la inceputul lui 2007. Motoarele oferite vor fi cele de pe berlina. Vor fi trei motorizari pe benzina, una de 1,4 litri si 75 de cai-putere si doua de 1,6 litri. La acestea se vor adauga doua dieseluri de 1,5 litri, ce vor furniza 65 si 85 de cai-putere. Conform presei franceze, Logan break va avea 5 locuri in standard plus inca doua optionale.
Preturi necunoscute la Pitesti
Monica Popovici, responsabil cu relatiile publice in cadrul Dacia-Renault, a declarat ca nu putem comenta asupra specificatiilor viitoarelor modele, intrucit nu avem definitia produsului. Tot ce stim este calendarul lansarilor. Pozitia vicepresedintelui Dacia, Constantin Stroe, este similara, acesta declarind ca nu este la curent cu pretul viitorului Logan break.
Recul in Germania
Vinzarile Daciei Logan in Germania se situeaza mult sub asteptarile initiale, informeaza revista Auto-Motor-si-Sport. Renault planuise sa vinda, in 2005, 3.000 de modele pe aceasta piata. Daca Dacia a beneficiat de un start bun al vinzarilor, in iulie inregistrindu-se deja 800 de comenzi ferme, ulterior cererea a scazut simtitor. Pina la sfirsitul lui octombrie s-au vindut doar 1.500 de masini. "Avind in vedere publicitatea negativa de care a beneficiat Dacia in Germania, numarul de masini vindute este normal", a declarat Constantin Stroe, insa ne-am luat masuri pentru a remedia problema.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: