"Am infiintat o societate noua, Romenergo Generare, avand un domeniu unic de activitate - generarea de energie. In aceasta firma vom avea in principal proiecte de producere a energiei regenerabile in mini-hidrocentrale, dar si un proiect de producere a energiei prin cogenerare de inalta eficienta, inceput cu trei ani in urma, dar pentru care am asteptat finalizarea cadrului legislativ. Proiectul de cogenerare pe gaz este in sudul Bucurestiului, in incinta IMGB, unde noi avem deja terenul si o buna parte din avize. Acum urmeaza sa finalizam studiul de fezabilitate", a spus Bilteanu, potrivit Mediafax.

Noua firma va reuni atat minihidrocentralele deja existente, aflate in proprietatea Romenergo si care sunt in curs de a fi retehnologizate, dar mai ales proiecte noi.

Un prim proiect greenfield, aflat in dezvoltare, se afla pe raul Zagra din judetul Bistrita-Nasaud. Investitia se ridica la 3,8 milioane de euro si consta in trei minihidrocentrale, care au o putere cumulata de 1,4 MW.

"Targetul ar fi ca firma sa ajunga undeva la un buget de 80-100 de milioane de euro investitii in urmatorii cinci ani", a adaugat Bilteanu.

El a precizat ca bugetul de investitii va urma sa fie asigurat atat din surse ale Romenergo, cat si din atragerea de fonduri de la banci finantatoare si de la eventuali parteneri financiari care vor dori sa investeasca in diverse pachete de actiuni.

Citeste si:

"Azi suntem undeva la jumatate din ce ne-am propus si, pe langa proiectele incepute, cautam si alte proiecte, in principal de hidrocentrale cu capacitati intre 2 MW și 10 MW. Suntem in discutii si cu potentiali parteneri. Vrem sa achizitionam sau sa construim. Prima optiune este sa gasim locatii noi sau locatii incepute si sa construim. Tocmai pentru ca piata nu prea a oferit suficiente oportunitati in acest domeniu, am hotarat sa ne implicam mai mult si ca investitori", a afirmat Dragos Bilteanu.

Romenergo este contractor general pentru proiecte energetice, dar are si activitati de producere de energie, distributie si furnizare.

Potrivit ultimelor date disponibile pe pagina de internet a Ministerului Finantelor, Romenergo SA a avut in anul 2009 o cifra de afaceri de aproape 134 milioane de lei (circa 32 milioane de euro).

Romenergo SA este controlata de Romenergo Holdings, companie inregistrata in Cipru.