Directorii firmelor din industrie, constructii, comert si servicii anticipeaza pentru urmatoarele trei luni o majorare a preturilor din aceste sectoare, concomitent cu tendinta de crestere a activitatii, ceea ce va permite mentinerea numarului de salariati, reiese dintr-un sondaj al INS.

Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS), pentru intervalul martie-mai expectatiile privind preturi mai ridicate sunt majoritare atat in randul managerilor din industrie si constructii, cat si al celor din comert si servicii.

Cele mai multe opinii care indica majorari de preturi se regasesc in constructii, urmate de comertul cu amanuntul, industrie si servicii. Pentru primele doua categorii, soldurile conjuncturale (diferentele dintre repondentii care se pronunta ferm in favoarea unei previziuni si cei care o resping) sunt mai mari decat in cazul anticipatiilor privind evolutia productiei.

In linii generale, managerii impartasesc aceeasi opinie in privinta oportunitatilor de afaceri, indicand o crestere a activitatii in toate cele patru sectoare. Firmele din industrie anticipeaza chiar o dinamica a productiei in domeniul prelucrarii superioara celei din perioadele anterioare, in conditiile in care productia industriei prelucratoare a avansat, anul trecut, cu 6,3% in volum absolut. Constructorii coreleaza anticipatiile de amplificare a comenzilor de stocul de contracte, iar ponderea opiniilor pozitive se regaseste aproape la acelasi nivel si in comertul cu amanuntul. Comerciantii sustin ca marfurile de provenienta interna se vor mentine in continuare in prima pozitie a vanzarilor si nu anticipeaza variatii semnificative ale stocurilor decat in functie de vanzari. Tendinta pozitiva este cel mai putin raspandita in randul firmelor din servicii, unde se observa o evolutie mai buna a afacerilor in ultimele trei luni. Cu exceptia firmelor de comert, care resimt nevoia unei suplimentari a personalului, managerii din celelalte ramuri considera ca numarul de salariati va ramane neschimbat in perioada urmatoare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri