Cea mai frecventa greseala pe care romanii o fac atunci cand isi alcatuiesc CV-ul este neadaptarea acestuia la specificul postului cautat si la domeniul de activitate al angajatorului. Un CV general nu este unul competitiv si eficient in a te ajuta sa obtii locul de munca dorit, se arata intr-un comunicat al CVShop.ro.

In primele doua luni de la lansare, specialistii CVShop.ro au primit si au analizat peste 300 de CV-uri, din toate domeniile si pregatirile profesionale.

"Peste 85% dintre acestea nu erau adaptate domeniului de activitate al postului vizat sau conforme cu nivelul de pregatire al candidatului. Topul celor mai frecvente greseli continua cu concentrarea mai degraba pe simpla enumerare a experientelor profesionale si nu pe evidentierea rezultatelor si realizarilor profesionale de pana acum, greseala intalnita in 76% dintre CV-urile analizate", se arata in comunicat.

Astfel, daca CV-ul nu pune in valoare aptitudinile si experienta profesionala ale candidatului, sansele de a fi chemat la interviu sunt ca si inexistente. Cei care vor sa aiba un CV bine pus la punct pot sa apeleze la firme specializate in acest domeniu.

Citeste si:

"Serviciile de scriere profesionista a CV-ului sunt foarte populare in tarile din Vest, pentru ca acestia au realizat deja importanta acestor servicii intr-o piata competitiva a muncii. (...) Ne asteptam ca in viitorul apropiat sa ajungem la o medie de 200-300 de CV-uri pe luna”, a declarat Cristian Tudorache, director general la CVShop.ro.

Din analiza mai reiese ca aproape jumatate dintre CV-uri contineau greseli de ortografie sau exprimari vagi, iar 24% greseli grave de exprimare sau gramaticale; 37% dintre ele contineau peste 3 pagini, iar doar 9% dintre ele contineau cuvinte cheie specifice domeniului vizat sau experientei profesionale.

CVShop.ro este un serviciu online de scriere a CV-ului si care ofera pachete personalizate in functie de nivelul de experienta al candidatului si de tipul de job dorit.

Sursa foto: Flickr.com