In oala de sarmale sau in glastrele cu flori, contrabandistii de tigari gasesc o multime de metode prin care sa pacaleasca atentia lucratorilor din vami. Politia de Frontiera, cu sprijinul JTI, incearca sa diminueze contrabanda apeland la victimele ei: consumatorii, scrie Adevarul.
“Tigari, tigari, tigari, tigari!“ In semiton, cu capul in pamant si cu ochii-n patru. Daca locuiti in orase mari sau in localitati de granita, nu se poate sa nu fi fost martorul acestui mic comert ilegal. Maximum 9-10 lei/pachetul. Tutungeriile ambulante, cu vanzatori care-si tin, cu discretie, pravalia mereu dechisa, sunt terminatiile greu de oprit ale unei caracatite.

Politia de Frontiera, cu sprijinul companiei Japan Tobacco International (JTI), a lansat, la sfarsitul saptamanii trecute, la punctul de frontiera Portile de Fier I, campania „Stop contrabandei cu tigarete! Esti fie de partea lor, fie de partea legii“. Aceasta are ca scop educarea si constientizarea publicului cu privire la efectele si implicatiile negative pe care le are contrabanda cu tigari. Astfel, politistii vor imparti, timp de o luna, materiale informative despre sanctiunile pentru acest tip de comert ilicit, amintind si de numarul de telefon 021/9590, la care se pot sesiza orice astfel de infractiuni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri