Patronii Alro se gindesc sa intre in societatea care va construi reactoarele trei si patru de la Cernavoda si sa foloseasca pentru ei o parte din curentul produs aici.
Marco Group, proprietarul intregii industrii a aluminiului din Romania, si-a manifestat interesul de a participa la constructia reactoarelor trei si patru ale Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavoda, ne-au declarat surse din sistemul energetic.

In cazul in care Marco va intra in compania care va construi centrala, va putea livra o parte din energia produsa aici pentru alimentarea propriilor societati din sectorul aluminiului, stiut fiind ca acestea sint mari consumatori de electricitate.

Marco Group, controlat de omul de afaceri rus Vitali Misitki, detine producatorul de aluminiu Alro Slatina, prelucratorul de aluminiu Alprom si producatorul de alumina (materia prima pentru Alro) Alum Tulcea. Alro este cel mai mare consumator de energie din Romania si consuma electricitate in banda, adica exact acelasi tip de energie care se produce la Cernavoda.

Cei de la Alro confirma, partial, interesul pentru Cernavoda. Ne uitam cu atentie la acest proiect, dar deocamdata nu am depus o scrisoare de intentie, a afirmat Marian Nastase, vicepresedintele Consiliului de Administratie al Alro.

Mi-as dori sa existe in reglementari o diferentiere a categoriilor de consumatori, in functie de caracteristicile de consum, ca sa nu mai existe suspiciuni pe piata referitoare la contractele de achizitie, a spus Nastase. Pentru ca Alro consuma aceeasi cantitate de energie la orice ora, acesta este si un avantaj pentru producator, avantaj care se traduce in negocierea unui pret mai mic.

Minimum 50 de milioane de euro

Scrisorile de intentie se vor depune pina la 23 iunie. Daca va inainta una, Marco se va afla intr-o companie selecta, alaturi de CEZ sau Enel, care si-au manifestat si ele interesul. Ofertele inseamna depunerea a cel putin 50 de milioane de euro de catre fiecare companie, pentru a se ajunge la 650 de milioane, valoarea minima stabilita de stat pentru aportul la capitalul societatii de proiect care va construi cele doua reactoare.

Ulterior, societatea va imprumuta circa 1,2 miliarde de euro pentru a se asigura finantarea lucrarilor. Potrivit lui Constantin Rotaru, director in Nuclearelectrica, statul asteapta patru-cinci oferte, din partea producatorilor sau furnizorilor de energie (Alro este in ultima situatie), dar nu doreste ca vreunul dintre ofertanti sa detina pachetul majoritar.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5742&art=13941&cHash=9dd7da7ba2

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri