Magazinele de imbracaminte care se orienteaza catre mediul online formeaza, in prezent, o nisa a comertului electronic in continua dezvoltare, printre cele mai recente tendinte ale acestei piete numarandu-se si orientarea catre contractarea unor francize pe Internet.
Marca a Scarlett Clothing International, cunoscuta pe piata romaneasca ca producator si distribuitor de confectii, Tarafashion a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 2 milioane de euro, 10% din aceste venituri fiind obtinute exclusiv din comertul online. Pentru acest an oficialii companiei estimeaza o crestere pana la 25% a ponderii vanzarilor online in total, pentru ca in urmatorii 2-3 ani acest procent sa ajunga la 80% din cifra de afaceri.

Compania a incheiat, de curand, un contract de franciza pe Internet, a carui valoare s-ar putea ridica la 500.000 euro numai anul acesta.

Firma Scarlett Clothing International a fost fondata in 1997, cu 80% capital romanesc si 20% britanic. Si-a inceput activitatea realizand confectii pentru export, marci celebre precum Etam, TopShop, Dorothy Perkins, C&A, Bay Trading, Freemans, Naf-Naf, Oasis sau H&M numarandu-se printre partenerii sai de afaceri.

Anul 2003 a marcat inceputul productiei sub marca proprie, Tara, compania cautand, in acelasi timp, alternative pentru industria de profil si pentru inlocuirea lohnului.

In 2006 a fot deschis primul magazin online de haine Tarafashion.ro, care in scurt timp s-a dovedit a fi un real succes pe piata romaneasca. Investitia totala in site se cifreaza la peste 50.000 de euro, numarul de abonati ajungand, in doar un an de functionare, la aproximativ 7.500. Mai mult decat atat, traficul insumeaza in jur de 1.500 de vizitatori pe zi.

Pentru acest an Scarlett si-a propus sa renunte la export, axandu-se pe productia propriilor creatii vestimentare, dar si pe comercializarea unor marci straine, precum Bia Brazil - fitness si Kiabi - copii, aceasta din urma adusa in sistem de franciza pe Internet.

Oferta TaraFashion.ro se adreseaza femeilor cu venit mediu din mediu urban, intre 26 si 40 ani, care au acces la Internet, un pic mai ocupate, viitoarelor mamici, si, mai nou, celor cu copii. De fapt, 4 MOM by Tara, marca pentru femei insarcinate, s-a dovedit un alt succes si o nisa foarte buna.

Incercam sa acoperim toata gama de produse la femei si copii inclusiv maternitate, sa fim cu adevarat un magazin on-line complet si foarte atractiv, sustine Roxana Cojocaru, directorul general al companiei.
In ceea ce priveste segmentul masculin, oferta de produse dedicata acestuia este limitata, compania intentionand sa-si extinda portofoliul anul viitor, tot in regim de franciza.

Oficialii companiei apreciaza ca lansarea unui site de prezentare, dar care sa functioneze precum un punct de desfacere reprezinta si o solutie pentru cei din industria textila, producatori mici care odata cu intrarea in 2007 vor avea probleme de adaptare.

In momentul de fata, in Romania se efectueaza cate o comanda platita cu cardul la fiecare 5 minute. Comenzile cu plata ramburs au o frecventa si mai mare: cate una pe minut.

Piata romaneasca de comert electronic a crescut in 2006, volumul tranzactiilor in sistem 3-D Secure situandu-se in jurul valorii de 10 milioane euro. Insa volumul tranzactionat pe Internet este mult mai mare, deoarece cumparaturile din magazinele online se finalizeaza si prin alte metode, platile prin card situandu-se, in acest moment, sub 15% din volumul total al comertului online din Romania. Specialistii estimeaza ca in 2007 piata autohtona de comert electronic va depasi pragul de 100 de milioane de euro, unii dintre acestia mizeaza chiar pe un nivel de 150 de milioane de euro.

Aflandu-se intr-o faza incipienta de dezvoltare, rata de crestere a comertului online este mult mai mare in comparatie cu evolutia retail-ului clasic.

Afacerile online au devenit o tinta importanta pentru majoritatea companiilor din Romania cu produse comercializate pe piata traditionala. Magazinul online este fie o extensie a afacerii din mediul real (magazinul propriu-zis), fie o afacere de sine-statatoare in Internet. In ambele cazuri succesul nu este garantat, managementul fiind la fel de important si intr-un mediu si intr-altul.

Principalii jucatori apreciaza ca anul acesta vor fi necesare investitii majore in magazine, care sa mearga atat in zona de promovare, dar mai ales in zona de crestere a calitatii serviciilor oferite cumparatorilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri